Confidenţialitate


Bogdan Olteanu, audiat la DNA


Bogdan Olteanu, audiat la DNA

Fost viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu a fost audiat, timp de mai multe ore, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii îl acuză de trafic de influenţă.

După discuţia prelungită cu anchetatorii, Bogdan Olteanu le-a declarat jurnaliştilor că speră să îşi dovedească nevinovăţia în instanţă.

“Am suportat consecinţele şi am pierdut ce aveam de pierdut. De acum încolo rămâne să reuşesc să îmi găsesc dreptatea, îmi pledez nevinovăţia, lucrurile vor merge înainte potrivit procedurilor”, a spus fostul oficial BNR, care nu a dorit să dezvăluie amănunte din dosar.

Potrivit rechizitoriului, în 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu a solicitat şi primit de la afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral.

În schimb, omul de radio şi televiziune Liviu Mihaiu a fost numit în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează