Confidenţialitate


Bode: Numiri la vârful parchetelor nu se pot face în timpul interimatului la MJ


Bode: Numiri la vârful parchetelor nu se pot face în timpul interimatului la MJ

Ministru interimar al Justiţiei, Lucian Bode susține că procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiilor vacante de conducere din parchete “nu se poate derula pe un mandat al unui ministru interimar”.

“Am văzut astăzi mai consistent şi foarte puţin până astăzi dezbaterile în spaţiul public legate de concursurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere la vârful parchetelor. Sunt adeptul concursurilor transparente care să fie câştigate de persoane bine pregătite profesional. Numirea în funcţiile de conducere la vârful parchetelor este politică pe termen lung, este o politică crucială pentru buna funcţionare a acestor instituţii fundamentale ale statului român. Consider că această procedură nu se poate derula pe un mandat al unui ministru interimar. Am solicitat specialiştilor din Ministerul Justiţiei, în special Direcţiei de Resurse Umane, un punct de vedere şi sunt convins că în cel mai scurt timp, ţinând cont de această oportunitate, structurile de specialitate ale Ministerul Justiţiei vor publica un anunţ în acest sens”, a declarat acesta, joi, după preluarea portofoliului.

Postul a rămas vacant după destituirea lui Stelian Ion.

Decizia premierului Florin Cîțu a aruncat coaliția într-o nouă criză.

USR PLUS a cerut PNL să desemneze un nou șef al executivului.

Joi, Ministerul Justiţiei a anunţat că au fost înregistrate 11 candidaturi pentru funcţiile vacante de conducere din Parchetul General, DNA şi DIICOT.

“Comisia de verificare a îndeplinirii condiţiilor de participare la selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru ocuparea funcţiilor vacante de conducere anunţată la data de 28.07.2021 constată ca, la expirarea termenului limită pentru depunerea cererilor de înscriere şi a tuturor înscrisurilor prevăzute în Anunţ (01.09.2021, ora 17,00), un număr de 11 procurori şi-au depus candidaturile pentru funcţiile de conducere vacante de la PICCJ, DNA şi DIICOT”, se menţionează într-un anunţ publicat pe site-ul MJ.

La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru funcţia de procuror şef al Secţiei de resurse umane şi documentare a fost înregistrată o singură candidatură – Cătălin Andrei Popescu.

Pentru funcţia de procuror şef al DIICOT şi-au depus candidatura Daniel Horodniceanu, care a mai condus instituţia între 2015 şi 2018, Oana Daniela Pâţu şi Ioana Bogdana Albani.

Ioana Bogdana Albani şi-a depus candidatura şi pentru funcţia de procuror şef adjunct al DIICOT, funcţie care este vizată şi de Mihaela Larisa Iosipescu.

La DNA, Codrin Gavra candidează pentru funcţia de procuror şef adjunct. La funcţia de procuror şef secţie – Secţia de combatere a corupţiei candidează Andreea Oana Nica şi Ioan Amariei, la funcţia de procuror şef secţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie candidează Silviu Paul Dimitriu, iar la funcţia de procuror şef secţie – Secţia judiciară penală şi-a depus candidatura Monica Erika Danciu.

Procurorii selectaţi ar urmea să susţină interviul, în perioada 6 – 9 septembrie, în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei.


Ultimele stiri
Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…

Evaziune fiscală și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Arestări în Norvegia și Germania și percheziții…

Proteste violente ale studenților în Albania. Șase persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 de tineri au fost…

Spitalul Modular din Pipera, construit în pandemie, a fost jefuit bucată cu bucată. Hoții au furat sute de…

Reacții în Parlament după negocierile pentru Guvernul Niculescu. Reprezentanții AUR și SOS România, nemulțumiți că nu sunt invitați…

Piața Victoriei. Cine vrea, de fapt, să guverneze? Răspunde Ludovic Orban, fost prim-ministru

O nouă specie de dinozaur carnivor, descoperită după ce cercetătorii au studiat o fosilă păstrată într-un sertar timp…

CFR caută artiști pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord. Înscrierile voluntarilor se…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează