Confidenţialitate


BNR: Monedele virtuale, extrem de volatile şi riscante


Banca Naţională a României clasifică monedele virtuale, precum Bitcoin, drept active speculative, extrem de volatile şi riscante, menţionând că descurajează orice fel de implicare în legătură cu acestea, inclusiv din perspectiva furnizării de servicii pentru entităţile care oferă servicii de investiţii sau de tranzacţionare a acestor monede.

“În contextul evoluţiei schemelor de monede virtuale, inclusiv a riscurilor asociate acestora, Banca Naţională a României îşi întăreşte poziţia exprimată prin comunicatul emis în martie 2015, când atrăgea atenţia asupra riscului ridicat de pierdere a sumelor investite în astfel de monede. Banca Naţională a României semnalează o creştere a interesului populaţiei faţă de monedele virtuale, în special Bitcoin, atât din perspectiva deţinerii şi tranzacţionării acestora, cât şi ca afacere. Pe fondul lipsei reglementărilor şi a lipsei supravegherii schemelor de monede virtuale, la nivel global, precum şi a diversificării acestora, s-au amplificat riscurile financiare şi reputaţionale la nivelul deţinătorilor”, scrie BNR într-un comunicat.

Totodată, având în vedere creşterea exponenţială din ultima perioadă a preţului majorităţii monedelor virtuale, şi a fluctuaţiilor foarte mari înregistrate de acestea pe perioade foarte scurte, Banca Centrală clasifică monedele virtuale drept active speculative, extrem de volatile şi riscante.

“În scopul evitării manifestării riscului reputaţional la nivelul instituţiilor de credit, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere a acestora, descurajează orice fel de implicare în legătură cu monedele virtuale, inclusiv din perspectiva furnizării de servicii pentru entităţile care oferă servicii de investiţii sau de tranzacţionare a acestor monede. Banca Naţională a României va continua să monitorizeze evoluţia schemelor de monede virtuale din perspectiva manifestării unor potenţiale riscuri asupra sistemului financiar, cu menţiunea că, în prezent, datorită volumelor foarte mici, aceste scheme nu reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii financiare din România”, adaugă BNR.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează