Confidenţialitate

Bilanțul pandemiei: Peste 344.000 de decese în lume

Pandemia de nou coronavirus a ucis cel puţin 344.107 persoane în întreaga lume de la izbucnire, în decembrie 2019, în China, potrivit France Presse.

Peste 5.453.650 de cazuri de infecţie au fost oficial diagnosticate în 196 de ţări şi teritorii de la începutul epidemiei, dintre care cel puţin 2.133.900 sunt considerate vindecate.

Totuşi, acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă decât o parte din numărul real de contaminări. Unele ţări nu testează decât cazurile grave, altele folosesc testarea ca prioritate pentru monitorizare şi multe ţări sărace nu au decât capacităţi de screening limitate.

De la bilanţul prezentat duminică, au fost înregistrate 2.818 noi decese şi 94.365 de cazuri noi de infectare în întreaga lume.

Ţările cu cele mai multe noi decese sunt Brazilia (653), Statele Unite (518) şi Mexic (215).