Confidenţialitate


BIHOR: Femeie rătăcită, găsită cu ajutorul câinelui poliţist Ozzy


BIHOR: Femeie rătăcită, găsită cu ajutorul câinelui poliţist Ozzy

O femeie în vârstă de 63 de ani din localitatea Cociuba Mare, județul Bihor, rătăcită marți, a fost găsită noaptea într-un lan de grâu, cu ajutorul câinelui poliţist Ozzy.

Femeia a plecat marți de acasă în jurul orei 15 şi nu a mai revenit.

Poliţiştii bihoreni alături de jandarmi, pompieri şi voluntari au pornit în căutarea sa întrucât era cunoscută cu probleme de orientare în spaţiu şi timp.

În jurul orei 00.05, femeia a fost găsită de o echipă de căutare, însoţită de câinele poliţist de urmă Ozzy, culcată într-un lan de grâu de la marginea localității Cociuba Mare.
„În momentul în care a fost găsită, femeia se afla în stare de hipotermie, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, au spus polițiștii.

Pe parcursul căutărilor, pe traseu au fost găsite bunuri care aparţineau femeii, iar astfel câinele a putut să ia urma acesteia.

Ozzy este un ciobănesc german, de 4 ani şi 4 luni, și îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Bihor din anul 2016. Câinele a fost antrenat în cadrul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, pentru preluarea urmelor de miros uman.

Sursa foto: IPJ Bihor


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează