Confidenţialitate



Bihor: Accident grav pe DN 19, între Tarcea și Valea lui Mihai. O persoană a murit, iar alta a fost rănită


Bihor: Accident grav pe DN 19, între Tarcea și Valea lui Mihai. O persoană a murit, iar alta a fost rănită

Sursa foto: ISU Bihor

Un bărbat a murit, iar o altă persoană a fost rănită într-un accident rutier. Două mașini s-au ciocnit violent pe DN 19, între localitățile Țarca și Valea lui Mihai, din județul Bihor, unde au fost mobilizate de urgență mai multe echipaje de ajutor.

La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Valea lui Mihai și Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de intervenție cu apă și spumă, potrivit ISU Bihor.

De asemenea, au fost mobilizate autospeciala medicului de urgență SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Pompierii au acționat pentru descarcerarea unuia dintre șoferi, care se afla în stop cardio-respirator. Victima a fost predată echipajelor medicale, care au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat de către medic.

Cel de-al doilea șofer a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat ulterior la spital pentru investigații suplimentare.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…