Confidenţialitate


BIG BUILD 2018: Casele construite de voluntari au fost ridicate până la acoperiș chiar din prima zi – GALERIE FOTO


BIG BUILD 2018: Casele construite de voluntari au fost ridicate până la acoperiș chiar din prima zi – GALERIE FOTO

O imagine impresionantă construită de voluntarii care participă la BIG BUILD, evenimentul anual de construcție accelerată și voluntariat organizat de Habitat for Humanity România. Luni, în comuna Cumpăna din Județul Constanța, sute de voluntari au făcut ca structura a 8 case să fie ridicată de la nivelul fundației până la acoperiș.

Lucrările au început la ora 9 și până seara deja cele 8 case trecuseră la pregătirea acoperișului, grație efortului susținut al voluntarilor, în ciuda vremii capricioase.

„Pe șantierul Habitat for Humanity construim împreună cu sute de voluntari entuziaști mai mult decât simple case.

Construim speranță pentru 8 familii care vor avea prima lor locuință decentă și stabilă, în care să își poată crește copiii liniștiți. Unul dintre drepturile fundamentale ale omului este dreptul la o locuință decentă. Ne aflăm cu toții la BIG BUILD pentru a lupta pentru acest drept”, spune Roberto Pătrășcoiu, director national Habitat for Humanity România.

Cum arăta șantierul BIG BUILD 2018 luni la ora 8:00, înainte de sosirea voluntarilor

Cum arăta șantierul BIG BUILD 2018 luni la ora 16:00

Cele 8 locuințe vor fi construite în sistem duplex și vor avea trei camere – sufragerie, două dormitoare, baie, bucătărie și un spațiu exterior. Ele sunt amplasate lângă Campusul Școlar din Cumpăna, alături de alte 16 case în diferite stadii de construcție pe care Habitat for Humanity le ridică în comunitate.

Terenul pe care sunt construite casele este oferit de Primăria Comunei Cumpăna, iar costurile de construcție a caselor provin din donațiile în bani sau materiale de construcții oferite de sponsorii proiectului și din fondurile strânse de voluntarii care ajută pe șantier.

Șantierul BIG BUILD 2018

FOTO: Marius Mantea


Ultimele stiri
INS: aproape unul din cinci români trăia în sărăcie în 2025. Care sunt cele mai vulnerabile categorii |…

Ministerul Educației amână proba de mâine a examenului de Bacalaureat din cauza caniculei

Bacalaureat 2026, proba la Limba română. Eseul de la Subiectul III i-a surprins pe mulți absolvenți. Profesorii spun…

România, amenințată de caniculă. În mai multe orașe au fost amenajate puncte de prim ajutor și hidratare. Recomandările…

Mircea Abrudean, despre atitudinea PSD privind desemnarea unui nou Guvern: „Ar fi nevoie să ne răcorim un pic…

O nouă taxă pentru comenzile făcute pe site-urile din afara UE. Se va aplica pentru fiecare produs din…

Guvernul Greciei oferă recompense pentru capturarea peștelui-iepure. Suma plătită pentru un kilogram de peşte | AUDIO

Studiu: atenție la cremele pentru plajă. Opt din zece produse ascund substanțe chimice | AUDIO

Motorina, mai scumpă de la 1 iulie. Cât va costa un litru | AUDIO

Braşov: au fost reluate căutările cu o dronă subacvatică în cazul persoanei care s-ar fi înecat în lacul…