Confidenţialitate


Benjamin Netanyahu, inculpat pentru acte de corupţie. Premierul israelian respinge acuzaţiile


Benjamin Netanyahu, inculpat pentru acte de corupţie. Premierul israelian respinge acuzaţiile

Procurorul general din Israel, Avichai Mandelblit, a anunţat joi seară definitivarea procedurii de inculpare a premierului în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, pentru acte de corupţie, urmând ca acuzaţiile formale să fie transmise instanţei, informează Mediafax.

Netanyahu respinge acuzaţiile, denunţând o “tentativă de lovitură de stat”.

“Decizia procurorului general în cazul premierului a fost luată după analizarea atentă a numeroaselor dubii exprimate de avocaţii acestuia în cursul audierilor desfăşurate la începutul lunii octombrie 2019. Toate suspiciunile au fost analizate profund, în cadrul procedurii prin care Biroul procurorului general a verificat sute de pagini referitoare la dubiile exprimate la audieri”, anunţă Parchetul General din Israel, conform site-ului Ynetnews.com şi cotidianului Times of Israel.

Procurorul general Avichai Mandelblit a decis în februarie inculparea premierului Benjamin Netanyahu pentru luare de mită şi abuz de încredere, în trei dosare penale. Benjamin Netanyahu a fost audiat în octombrie, pentru a-şi prezenta argumentele împotriva inculpării. Acum, procedura de inculpare a fost definitivată, iar acuzaţiile vor fi prezentate formal instanţei judiciare.

Este prima dată în istoria Israelului când un premier în funcţie este acuzat oficial de fapte penale.

Avichai Mandelblit a decis inculparea lui Benjamin Netanyahu pentru abuz de încredere, în “Cazul 2000”. Dosarul se referă la o presupusă acţiune a premierului israelian de a ajunge la o înţelegere cu Arnon “Noni” Mozes, patronul cotidianului Yedioth Ahronoth, prin care să obţină materiale media favorabile în schimbul unor măsuri împotriva publicaţiei concurente Israel Hayom. Presa israeliană a relatat că şi Mozes probabil va fi inculpat pentru acte de corupţie.

De asemenea, Benjamin Netanyahu este inculpat pentru mită în “Cazul 4000”, în care este suspectat că a luat decizii de reglementare care l-au avantajat pe Shaul Elovitch, principalul acţionar al Bezeq, cea mai mare firmă de telecomunicaţii din Israel, în schimbul unor materiale media favorabile difuzate pe site-ul Walla News. Benjamin Netanyahu este pus sub acuzare şi în “Cazul 1000”, pentru abuz de încredere deoarece ar fi primit cadouri în valoare de aproximativ un milion de shekeli (circa 280.000 de dolari) de la oameni de afaceri, în schimbul promovării intereselor acestora.

Poliţia israeliană a recomandat, în februarie 2018, autorităţilor judiciare, după mai mult de un an de investigaţii, inculparea pentru acte de corupţie a premierului Benjamin Netanyahu.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează