Confidenţialitate


Beijing: Jocurile Olimpice de iarnă, la final | VIDEO


Beijing: Jocurile Olimpice de iarnă, la final | VIDEO

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing s-au încheiat, duminică, cu o grandioasă ceremonie și un apel la pace și solidaritate.

Norvegia a câştigat cele mai multe medalii olimpice la Beijing, 37 în total, dintre care 16 de aur (un nou record pentru JO de iarnă), demonstrând din nou că este o superputere a sporturilor hibernale. În schimb, Canada, o altă forţă a disciplinelor pe zăpadă şi gheaţă, a dezamăgit de această dată, fiind pentru prima oară în 34 de ani când nu reuşeşte să se claseze în top 10 la Olimpiada albă.

Steagul olimpic a fost predat organizatorilor ediţiei italiene de la Milano-Cortina.

Capitala Chinei a devenit primul oraş care a organizat atât Olimpiada de vară (în 2008), cât şi pe cea albă, în timp ce stadionul Cuibul de Pasăre a intrat în istorie, la rândul său, fiind prima arenă care a găzduit ceremoniile de închidere şi deschidere pentru două ediții ale Jocurilor.

Pentru mulţi, însă, va rămâne amintirea condițiilor sanitare draconice și a scandalului în care a fost implicată patinatoarea rusoaică Kamila Valieva, testată pozitiv la o substanță interzisă. Îngrijorările privind nerespectarea drepturilor omului în China vor umbri permanent Jocurile Olimpice de la Beijing.

Portdrapel al României la JO 2022, Andreea Grecu și-a anunțat retragerea din activitate după această ediție, la care a reușit un loc 12 în proba de monobob.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează