Confidenţialitate


Barometrul Europa FM: În pandemie, românii au cea mai multă încredere în cadrele medicale


Barometrul Europa FM: În pandemie, românii au cea mai multă încredere în cadrele medicale

Aproape 80 la sută dintre români spun că au multă și foarte multă încredere în cadrele medicale implicate în lupta cu pandemia de coronavirus.

Acesta este rezultatul Barometrului Europa FM realizat de IMAS luna trecută.

Astfel, participanții la chestionați au fost rugați să spună cât de multă încredere au, în general, în actorii din domeniul sanitar implicați în rezolvarea crizei provocate de coronavirus.

În cadrele medicale – adică medici, asistenți medicali, infirmieri, etc – au foarte multă încredere 41,4 la sută dintre români. Alți 38,5 la spun că au destul de multă încredere. Iar peste 18 la sută afirmă că au destul de puțină sau chiar foarte puțină încredere în cadrele medicale.

Pe locul al doilea se află ministerul Sănătății, în care au multă sau foarte multă încredere peste 60 la sută dintre români.

Urmează Direcțiile de Sănătate Publică, unde scorul este negativ. Adică, peste 50 la sută dintre români că au destul de puțină sau chiar foarte puțină încredere în DSP.

Pe ultimul loc se află directorii de spitale. Peste 60 la sută dintre cei chestionați au puțină încredere ori nu au deloc încredere în managerii spitalelor.

Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM în perioada 6 – 24 aprilie, pe un eşantion de 1010 persoane şi are o marjă de eroare de 3,1%.


Ultimele stiri
Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur al turneului de la Wuhan de o jucătoare de pe locul 240…

Ungaria elimină restricțiile privind prezentarea diversității sexuale și de gen în materialele accesibile copiilor, adoptate în timpul guvernării…

Premierul desemnat a încheiat discuțiile cu formațiunile parlamentare. „Sunt optimist că vom ajunge la un rezultat bun”, afirmă…

NATO ar putea adapta măsurile de apărare după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră…

România în Direct. Grindeanu, între guvern și anticipate. Pe cine ați vota azi?

Belgia: Polițist ucis într-o suburbie a Bruxellesului, în timp ce urmărea un vehicul furat. Un suspect a fost…

Cozi la benzinăriile din Bali, după ce mai multe stații de alimentare s-au închis din cauza întârzierii navelor-cisternă…

FMI estimează o recesiune în România în 2026. Economia ar urma să scadă cu 0,5%. Cristian Păun: Orice…

Salariile românilor au crescut într-un an, dar aceștia au pierdut din puterea de cumpărare. În 42 de ramuri…

Ploșnițe la bordul unui avion cu destinația Roma. Zborul de retur a fost anulat | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează