Confidenţialitate


Bărbatul din Brașov care şi-a omorât familia a fost reţinut


Bărbatul din Brașov care şi-a omorât familia a fost reţinut

Bărbatul care şi-a omorât soţia şi cei doi copii ai săi a fost reţinut, în noaptea de marţi spre miercuri, şi va fi prezentat judecătorilor Tribunalului cu propunere de arestare preventivă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu, individul a fost reţinut în jurul orei 23,30, pentru 24 de ore, fiind dus în arestul inspectoratului.

Marţi, în jurul orei 13,30, Florin Mircea Buliga, de 43 de ani, s-a prezentat la sediul IPJ Braşov şi a spus că şi-a omorât soţia, în vârstă de 42 de ani, şi pe cei doi copii ai familiei, o fată de 18 ani şi un băiat de 13 ani.

Conform anchetatorilor, deocamdată nu se ştie cu exactitate dacă tragicul eveniment s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi sau în cursul zilei de marţi. Urmează ca medicii legişti să stabilească, după autopsie, cauza şi ora producerii decesului.

Familia Buliga locuia într-un apartament situat la etajul cinci al unui bloc de pe strada Stejarului, din cartierul braşovean Noua. Bărbatul a fost cu câteva zile înainte de crimă la Mănăstirea Şinca Nouă de lângă Făgăraş, pentru a se ruga. Se pare că înainte de a-şi ucide familia, el a vrut să se sinucidă, au spus anchetatorii.


Ultimele stiri
Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…

Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile. Peste 120 de căsuțe și o Alee a Poveștilor îi…

Rude angajate în aceeași companie și acuzații de favoritism la Metrorex. Ce dezvăluie o anchetă despre personalul de…

România în Direct. „Șeful s-a supărat”. Este România lui Nicușor Dan isterică?

Salariile din TVR, mai mari decât în televiziunile private? Ce explicații oferă Adriana Săftoiu | AUDIO

Vâlcea: Cinci muncitori de pe platforma chimică, duși la spital în urma scurgerilor de clor la una dintre…

Probleme majore la nivel global pentru serviciile Microsoft. Outlook și Teams nu funcționează | AUDIO

Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări în UE. Reacția industriei de tutun | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează