Confidenţialitate



BAIA MARE: Protest la o școală, din cauza unui copil cu autism


BAIA MARE: Protest la o școală, din cauza unui copil cu autism

Aproximativ 20 de părinți care au copiii în clasa I la Școala Gimnazială Avram Iancu din Baia Mare au decis astăzi să protesteze.

Ei nu i-au dus pe cei mici la ore din cauza manifestărilor violente ale unui alt elev, cu probleme de autism.

Au fost zile în care acesta a răsturnat băncile sau și-a bruscat colegii, care de frică s-au ascuns sub catedră. Părinții se tem că, în orice moment, băiatul în vârstă de 10 ani, ar putea avea și alte ieșiri violente si declară că astfel copiii lor nu sunt în siguranță.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Judetean Maramureș s-au deplasat astăzi la Școala Avram Iancu. Ei susțin că se va face o ședință de consiliere cu părinții, prin care să îi determine să îl accepte pe elevul cu autism și să înțeleagă că și el are șanse de integrare in învățământul de masă.

Conform prevederilor legale, aceasta este singura măsură ce poate fi luată, afirma Adriana Mester purtător de cuvânt al ISJ Maramures.

Totuși părinții sunt foarte hotărați si spun că nu își vor duce copiii la școală nici în zilele următoare.


Ultimele stiri
Kelemen Hunor: Siegfried Mureșan ar trebui să-și depună mandatul dacă nu obține voturile pentru învestirea Guvernului | AUDIO

Școala românească, după testele PISA. Corina Atanasiu: „Închizând ochii și toate ușile instituțiilor, noi condamnăm acești copii la…

Călin Georgescu, reţinut pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat de înșelăciune. A fost reținut…

Luis de la Fuente își prelungește contractul cu naționala Spaniei până în 2032 | AUDIO

Constanța: 275 de insule ecologice digitalizate au devenit operaționale. Deșeurile pot fi depuse doar cu cartelă | AUDIO

Academia Europa FM. Cine răspunde pentru rezultatele testelor PISA?

Beneficiile mersului la psiholog pentru adolescenți, din perspectiva unui specialist. Zeci de organizații cer ca tinerii de 16…

Percheziții la vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia. Ce au găsit anchetatorii în casă și în mașină |…

PNL acuză PSD că „adâncește și prelungește” criza politică prin refuzul de a susține Guvernul Mureșan: „PSD asumă…

AUR nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan. Ștefan Avrămescu: „Nu vom vota un guvern din care nu facem…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează