Confidenţialitate


Baia Mare: Directorul penitenciarul, demis după ce a amenințat și intimidat o angajată. Psihologul instituției încerca să o facă să renunțe la plângere


Baia Mare: Directorul penitenciarul, demis după ce a amenințat și intimidat o angajată. Psihologul instituției încerca să o facă să renunțe la plângere

Directorul Penitenciarului Baia Mare, Horia Chiş, a fost revocat din funcție. El este acuzat  de hărţuire, purtare abuzivă şi şantaj. Aceasta după ce  jurnaliștii de la Recorder.ro au publicat o înregistrare audio in care o angajata a Penitenciarului a fost amenințată și intimidată.

23aug-12 CORESP MM Mica Svab director penitenciar abuz

Administrația Naționala a Penitenciarelor a fost sesizată în luna iunie cu privire la un caz de agresiune asupra unei angajate a Penitenciarului Baia Mare, produsă în biroul directorului unităţii.

Întreaga întâmplare a fost relatată de jurnaliștii de la Recorder. Polițista de penitenciar a reclamat că a fost agresată fizic de către şeful ei, mai exact acesta a prins-o de gât şi a trântit-o de uşă. Ea a prezentat și un certificat medico-legal care a confirmat  urmele agresiunii.

De atunci, în cadrul unității s-a derulat o ancheta iar în urma finalizării acesteia, conducerea Ministerului Justiţiei a constatat că există probleme în felul în care managerul a condus penitenciarul, motiv pentru care l-a revocat din funcție.

Într-un comunicat, Administraţia Naţională a Penitenciarelor precizează că manifestă toleranţă zero în orice situaţie de încălcare a legislaţiei sau a codului deontologic.

Conform Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, de la declanşarea controlului, Horia Chiş a exercitat o presiune constantă asupra poliţiştilor de penitenciare care au dat declaraţii împotriva sa.

Pe de altă parte, Horia Chiș a transmis că ar fi fost revocat pentru că nu a fost considerat un manager bun, nu pentru incidentul relatat în presă. El spune ca se va adresa justiției pentru aflarea adevărului.

Horia Chiș a condus penitenciarul băimărean timp de 14 ani. În locul său până la noi decizii, a fost numit interimar comisarul șef de poliție penitenciar Mircea Spiridon, director adjunct economic-administrativ.

Urmăriți în continuare reportajul video realizat de Recorder.ro:

Citește și: Ultima zi de dezbatere publică pe tema noilor legi ale Educației. Președinte asociație de elevi: „Nu aduce reforma pe care ne-o dorim” | AUDIO


Ultimele stiri
Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează