Confidenţialitate

Bacalaureat 2020, la start

Peste 155.000 de absolvenți ai clasei a XII-a, dintre care 17.000 din Capitală, susțin, luni, Bacalaureatul.

Examenul, organizat în 1.095 de centre, începe cu proba scrisă la Limba și Literatura Română.

Marți se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, iar miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului.

Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi.

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 candidați, dintre care aproximativ 123.800 candidați din promoția curentă, respectiv 31.800 candidați din promoțiile anterioare.

În Capitală, vor susține probele examenului de Bacalaureat peste 17.000 de candidați.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie, până în ora 12.00.

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16.00 – 20.00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8.00 – 12.00 și pot fi depuse și transmise și prin mijloace electronice.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Ministerul Educației Naționale anunță că probele scrise încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8.30, iar în clase sunt asigurate măsurile de protecție.

MEN precizează că la intrarea în școală a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura, care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius.

„Vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc). Se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide. În toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2. Intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă și spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat”, a transmis Ministerul.

De asemenea, se va asigura existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar, iar în sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de doi metri unul față de celălalt. Totodată, pupitrele și băncile vor fi individualizate și prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea, fără a parcurge toată suprafața sălii.

„Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen”, au explicat reprezentanții MEN.

Elevilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, dar și cu manuale, dicționare, notițe, însemnări, precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc).