Confidenţialitate


Avocatul lui S. Oprescu: Primarul Capitalei nu a cerut niciodată bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari


O parte din banii primiți drept mită de edilul Capitalei Sorin Oprescu au fost găsiți, asupra acestuia, iar o altă parte la domiciliul primarului, sustin surse juridice.

Pe de alta parte, avocatul acestuia, Alexandru Chiciu sustine ca primarul Capitalei nu a cerut niciodata bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari.

Avocatul Alexandru Chiciu afirma ca acuzaţiile de luare de mită ale procurorilor DNA sunt nefondate.

Potrivit acestuia, ele se bazează pe “deducţii” ale unor persoane. De altfel, aparatorul edilului neaga tot ceea ce sustin procurorii: banii nu au fost primiţi de la denunţători, iar Sorin Oprescu nu ştia de provenienţa lor.

Se relatează că Sorin Oprescu ar fi sustinut ca banii sunt împrumutați, pentru plata impozitelor. Dar, după ce anchetatorii au verificat bancnotele cu un aparat special, s-ar fi văzut că ele erau inscripționate cu “mită”.

Surse judiciare sustin ca Sorin Oprescu asistă la perchezițiile care au loc la casa lui de la Ciolpani, județul Ilfov, alte percheziții derulându-se la primărie, instituții din subordine și sediile unor firme.

La Primăria Capitalei se fac percheziții la departamentele de licitații, economic și tehnic. Alte percheziții au loc la instituții din subordinea primăriei, respectiv la Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” de la Mogoșoaia.

În total, în acest dosar sunt facute percheziții în 13 locuri din Capitala şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov,


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează