Confidenţialitate


Avocatul Diavolului: Florian Coldea şi Sebastian Ghiță


Avocatul Diavolului: Florian Coldea şi Sebastian Ghiță

La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!

Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.

Şeful operativ al SRI, general-locotenent Florian Coldea, a fost pus la dispoziția directorului serviciului pe durata desfășurării unei anchete interne care ar urma să investigheze acuzațiile publice formulate de Sebastian Ghiță în ultimele săptămâni.

Sebastian Ghiță este cercetat în 4 dosare penale, sub diverse acuzații, de la dare de mită, trafic de influență sau conducere fără permis. La sfârșitul anului trecut, el a dispărut, încălcând condițiile controlului judiciar, și nu se știe dacă mai este, măcar, în țară – interesant că a pierdut, astfel, și o cauțiune de 60 de milioane de lei, depusă ca garanție pentru cercetarea sa în stare de libertate.

Înainte să fugă, Sebastian Ghiță a înregistrat o serie de acuzații la adresa lui Florian Coldea și a Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA, pe care îi acuză că au pus la punct un sistem de represiune judiciară și șantaj la adresa politicienilor incomozi. Aceste episoade au fost difuzate, unul câte unul, la postul TV deținut de Sebastian Ghiță, România TV. Generalul Coldea a fost suspendat din funcție după difuzarea celui de-al 7-lea, care pare a fi și ultimul din serie.

Mesajele incriminatoare ale lui Sebastian Ghiță pot fi crezute integral sau deloc, după cum simte fiecare, deoarece acuzațiile nu sunt, de fapt, verificabile. Fugarul a arătat la cameră în mai multe rânduri unele documente, dar ele sunt fie ilizibile, fie incomplete. A mai difuzat și o înregistrare video în care pare să apară oarecum în același contex cu generalul Coldea, și o fotografie în care susține că sunt soția generalului și soția lui, într-un grup de mai multe persoane.

Dar, chiar dacă Sebastian Ghiță n-a produs dovezi pentru public, unele dintre acuzații sunt ușor verificabile de către instituțiile statului român. De pildă, șeful SRI ar fi făcut concedii împreună cu familiile altor politicieni, printre care și a lui Sebastian Ghiță, care susține că i-ar fi și plătit unele dintre acestea.

Alte acuzații vor rămâne, probabil, doar vorbe, imposibil de verificat – cum ar fi, de pildă, că generalul ar fi făcut presiuni pentru construirea autostrăzii Pitești-Sibiu în loc de Comarnic-Brașov.

Una peste alta, acuzațiile lui Sebastian Ghiță sunt doar punctul culminant al unei campanii insistente împotriva a două personaje implicate decisiv în lupta anti-corupție din ultimii ani: Florian Coldea și, evident, Laura Codruţa Kovesi. O campanie dusă mai ales de câțiva politicieni cu probleme penale și de câteva posturi de televiziune cu patroni fie cercetați penal, fie deja condamnați pentru fraude de zeci de milioane de euro. Acuzațiile nu pot fi ignorate, dar e bine să le punem în context.

Trebuia să plece generalul Coldea mai demult, nu trebuia să plece deloc? Urmează Kovesi? Va continua lupta anticorupție? Dacă da, cum?

https://soundcloud.com/europafmromania/avocatul-diavolului-florian-coldea-si-sebastian-ghita-13012017?in=europafmromania/sets/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-cristian-tudor-popescu


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează