Confidenţialitate

Avionul MApN care a decolat spre Spania a revenit la sol din cauza unor probleme tehnice

Aeronava C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române care a decolat spre Spania, sâmbătă dimineața, pentru transportarea a 90.000 de măști de protecție de tip FFP 2, s-a întors, din motive tehnice, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.

Potrivit MApN, echipajul a aplicat procedurile standard pentru astfel de situații și a decis revenirea pe aerodromul militar.

Aeronava a revenit în deplină siguranță pe Aeroportul Otopeni, în jurul orei 11.00.

Misiunea de zbor a fost reprogramată pentru duminică dimineața.

“Aceste materiale sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, achiziţionate de către ţara noastră pe baza unui grant, în valoare de 10 milioane euro, semnat de DSU/IGSU cu Comisia Europeană, prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene-DGECH”, anunțase anterior Ministerul Apărării.

Peste 215.000 de oameni s-au infectat cu noul coronavirus în Spania. 24.800 de pacienți au murit, potrivit ultimelor cifre comunicate, vineri, de autoritățile de la Madrid.

În 2003, Uniunea Europeană a convenit un mecanism de protecţie civilă al Uniunii stabileşte cadrul juridic de constituire a rescEU (rezervă de capacităţi a blocului comunitar), care vizează oferirea de asistenţă în situaţii în care capacităţile existente la nivel naţional şi cele angajate de statele membre nu sunt în măsură să asigure un răspuns eficace în caz de dezastre naturale şi provocate de om.

Răspândirea globală a noului coronavirus a determinat iniţierea de măsuri suplimentare la nivelul statelor membre pentru a evita escaladarea situaţiei de urgenţă în întreaga Uniune.

În acest context, având în vedere prezenţa activă a României în domeniul protecţiei civile, Comisia Europeană, prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene- DGECHO, a trimis Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă o invitaţie pentru a constitui în România o rezervă rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19.

Astfel, Comisia a propus alocarea unui grant direct în valoare de până la 10 milioane euro pentru constituirea unei rezerve iniţiale de contramăsuri medicale care vor consta, în primă fază, în măşti de protecţie individuală şi ventilatoare medicale pentru terapie intensivă. Acestea urmează a fi achiziţionate de autorităţile române cu responsabilitate în domeniu, în regim de urgenţă, în funcţie de ofertele disponibile pe piaţa internaţională şi depozitate prin grija Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în depozitele proprii.

Grantul alocat va acoperi costurile de achiziţie de echipament medical, costuri de întreţinere, inclusiv costuri de reparaţie, costuri de asigurare, costuri de personal, inclusiv de instruire a personalului la nevoie, costuri de depozitare, costurile de transport şi livrare a produselor de la depozit la beneficiari.

Aceste stocuri, constituite cu sprijinul DGECHO şi aflate în gestiunea IGSU, vor fi puse la dispoziţia statelor membre (inclusiv România) şi partenere ale Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii, în baza unei solicitări, în caz de ameninţare gravă la adresa sănătăţii. În funcţie de nevoile identificate, Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene urmează să decidă (în contextul unor activări concomitente de către mai multe state) unde vor fi folosite echipamentele din rezerva rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, context în care IGSU va proceda la pregătirea şi iniţierea măsurilor necesare asigurării transportului către statul afectat.

Această invitaţie a Comisiei Europene adresată României constituie o recunoaştere a viabilităţii măsurilor pe care autorităţile le-au luat în contextul minimizării efectelor pandemiei COVID-19, dar şi a statutului de generator de securitate şi furnizor de asistenţă internaţională de urgenţă la nivel european şi global.

Mai mult, prin răspunsul prompt la această solicitare a Comisiei se creează premisele constituirii, în Romania, şi a altor capacităţi europene, finanţate din bugetul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii (de luptă împotriva incendiilor de pădure cu elicoptere multi-rol şi de evacuare aero-medicală pentru număr mare de pacienţi critici).