Confidenţialitate


Avion cu peste 200 de ruşi la bord, prăbuşit în Egipt


Avion cu peste 200 de ruşi la bord, prăbuşit în Egipt

Avionul unei companii ruse, cu peste 217 pasageri şi 7 membri ai echipajului la bord, s-a prăbuşit în penisula Sinai, potrivit autorităţilor egiptene, citate de Russia Today.

Al Jazeera anunţă că aparatul a căzut la 23 de minute după decolarea din Sharm el-Sheikh, staţiune la Marea Roşie, foarte populară în rândul turiştilor ruşi. Avionul se îndrepta spre Sankt Petersburg.

Epava a fost localizată.

Toate victimele, între care 17 copii,erau de naţionalitate rusă.

Preşedintele Vladimir Putin a decretat ca 1 noiembrie să fie zi de doliu naţional.

Într-o postare pe reţeaua Twitter, ramura egipteană a grupării jihadiste Stat Islamic anunţă că este responsabilă de prăbuşirea avionului Airbus A321-200 al companiei ruse Metrojet. Moscova nu crede în acest scenariu.

accident aviatic 7K9268

 

 


Ultimele stiri
Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează