Confidenţialitate


Autorităţile ruse au ridicat bilanţul la 14 morţi în urma atentatului din Sankt Petersburg


Autorităţile ruse au ridicat bilanţul oficial la 14 morţi şi 49 de răniţi după ce o explozie puternică a zguduit în urmă cu o zi o garnitură de metrou din metropola Sankt Petersburg. Explozia a avut loc în timpul orei de vârf între staţiile Piaţa Sennai şi Tehnologiceski Institut, transmite Reuters.

Noile informaţii despre numărul persoanelor decedate în atac vin de la ministerul Sănătăţii din Rusia.

Între timp, serviciile secrete kîrgîze l-au identificat pe atacator drept Akbarzhon Jalilov, un tânăr născut în 1995 în localitatea Osh, al doilea oraş ca mărime din Kîrgîzstan.

Akbarzhon Jalilov ar avea cetăţenie rusă, fiind surprins de camerele de supraveghere de la metrou îmbrăcat într-o robă neagră şi cu o pălărie de aceeaşi culoare.

”Potrivit Comisie de Sănătate din Sankt Petersburg, 49 de persoane care au suferit în urma urgenţei de la metrou rămân internate în facilităţile medicale din oraş”, a declarat anterior un reprezentant al ministerului de Urgenţe.

Comisia de Investigaţii din Rusia a lansat o anchetă pentru act terorist în urma exploziei care a zguduit o garnitură de metrou din Sankt Petersburg. De asemenea, comisia a catalogat explozia ca fiind un atac teorist, dar mai multe scenarii sunt luate în considerare în acest moment.

Presa rusă a publicat o primă imagine cu presupusul atacator de la metrou, care a abandonat o servietă plină cu explozibili într-o garnitură de metrou ce călătoarea de la Piaţa Sennaia spre Tehnologiceski Institut.

De asemenea, un martor a declarat că un bărbat ar fi abandonat o servietă în vagonul de metrou zguduit de puternica explozie din Sankt Petersburg.

”A fost o explozie pe şine, un bărbat a lăsat o servietă în vagon, a coborât din vagon şi s-a mutat în alt vagon”, i-ar fi scris martorul unui prieten, într-un SMS.

Rusia a fost ţinta unor atacuri lansate de militanţi ceceni în trecut. Lideri rebeli ceceni au ameninţat frecvent cu noi atacuri şi cel puţin 38 de persoane au fost ucise în 2010, când două femeie kamikaze au detonat bombe în garnituri de metrou pline, la Moscova.

Din anul 2000 până în prezent, rebelii ceceni au ucis 1.130 de persoane în atentate.


Ultimele stiri
Diana Buzoianu, precizări despre programul Casa Verde Baterii: „Dacă toată lumea își face treaba corect, într-un an am…

Alegeri regionale în Germania. Partidul Die Linke câștigă la Berlin, iar AfD obține peste 38% în Pomerania Occidentală.…

DIICOT explică schema de înșelăciune în care ar fi fost implicat Călin Georgescu. Un om de afaceri ar…

Sorin Grindeanu, după ședința BPN: „PSD a decis azi să nu voteze Guvernul Bolojan 2.0”

România în Direct. Dosarul Georgescu. Contează în formarea guvernului? | AUDIO

(P) Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show

Susținători ai lui Călin Georgescu, mobilizați pe Telegram după ce acesta a fost ridicat de DIICOT | AUDIO

Social-democrații, în ședință. PSD decide dacă susține Guvernul Siegfried Mureșan | AUDIO

Suceava: Percheziții DNA în mai multe puncte vamale. Suspiciuni de corupție în legătură cu trecerea unor bunuri din…

Alegerile regionale din Germania: Partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” ar putea câștiga încă un scrutin. Cancelarul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează