Confidenţialitate


Autoritățile din Germania au făcut public primul raport privind agresiunile sexuale din Koln. Aproape toate violențele au fost comise de refugiați


Autoritățile din Germania au făcut public primul raport privind agresiunile sexuale din Koln.    Aproape toate violențele au fost comise de refugiați

UPDATE:

Aproape toate agresiunile sexuale comise în noaptea de Revelion, în orașul german Koln, au fost comise de străini.

Primul raport în cazul anchetei, făcut public astăzi, arată că suspecții sunt refugiați din nordul Africii și din lumea arabă – a declarat ministrul regional al Internelor.

Printre ei – solicitanți de azil, sosiți recent în Germania.

Peste 500 de plângeri au fost depuse la poliție după seara de Anul Nou – majoritatea din partea femeilor care susțin că au fost agresate sexual de grupuri de bărbați străini.

“Declarațiile martorilor, rapoartele politiei (locale) dar si descrierile politiei federale indica faptul ca persoanele care au comis aceste crime erau aproape exclusiv imigranti”, a declarat ministrul regional al Internelor, Ralf Jager.

Oficialul a citat din primul raport publicat după violențele comise în noaptea de Revelion în orașul Koln.

El susține că principalii suspecți sunt originari din Africa de Nord și din lumea arabă. Printre ei, și refugiați sosiți anul trecut în Germania, solicitanți de azil.

Ralf Jager a recunoscut ca actiunile politiei au fost “inacceptabile” si a admis ca autoritatile nu au dispus de o “imagine de ansamblu” a evenimentelor.

Pe de altă parte, oficialul a insistat că ura împotriva străinilor nu trebuie alimentată: “Nu are nicio importanta daca acesti barbati dispun de un pasaport arab, african sau german, daca sunt nascuti si au crescut aici sau vin din alta parte. Nu are nicio implicatie asupra anchetelor. Toti oamenii sunt egali in fata legii”, a subliniat ministru.

Declarațiile sale vin in contextul in care sase pakistanezi si un sirian au fost violent agresati de persoane încă neidentificate.

 

În ultimele zile, poliția nu a oferit prea multe detalii despre această anchetă – chiar dacă numărul plângerilor depuse crește de la o zi la alta.

În Koln s-au înregistrat 516 plângeri – aproape jumătate dintre ele vizând agresiuni sexuale, în vreme ce în Hamburg numărul acestora este de 133.

Una dintre victime a povestit, pentru BBC, că, în seara de Revelion, a fost înconjurată de 20 de bărbați violenți care i-au rupt hainele și i-au atins părțile intime.

Mulți cetățeni germani – care au anunțat deja că vor ieși în stradă pentru a protesta – s-au întrebat cum de au putut avea loc astfel de agresiuni fără ca poliția să intervină și de ce situația a scăpat sub control.

Ministrul Justiției din Germania e de părere însă că acțiunea a fost, într-o formă sau alta, planificată.

 


Ultimele stiri
Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…

Femeie rănită grav în Azuga, după ce a fost lovită de un stâlp prăbușit peste trotuar. Poliția a…

Summitul B9. Corespondență specială a Europa FM. Liderii europeni, discuții informale pe holurile Palatului Cotroceni. Care sunt mizele…

800 de angajați ai STB, disponibilizați. Ciprian Ciucu: „Nu vizează șoferii, vatmanii și muncitorii”. Ce spune despre scumpirea…

Volodimir Zelenski, la Summitul B9: „Trebuie să ne asigurăm că niciodată Rusia nu va mai putea să destabilizeze…

Copilul de cinci ani din Sibiu, dat dispărut luni, a fost găsit în viață | VIDEO

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO