Confidenţialitate


Accident în Ungureni, județul Botoșani. Un autocar cu 12 persoane s-a răsturnat în șanț. Doi oameni, răniți | AUDIO


Accident în Ungureni, județul Botoșani. Un autocar cu 12 persoane s-a răsturnat în șanț. Doi oameni, răniți | AUDIO

Plan roșu de intervenție activat în județul Botoșani, în orașul Ungureni pe DN29 după ce un autocar a ieșit de pe carosabil și a intrat în șanț. Dintre cele 12 persoane aflate în autocar, două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

La fața locului au fost mobilizate numeroase forțe de intervenție: 4 ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și echipaje de descarcerare, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Două au fost rănite și erau conștiente, cooperante, au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la spital. Planul roșu de intervenție e o chestiune de timp până când se va dezactiva, nu se mai impune însă. În momentul în care noi am primit un apel că a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autocar, având în vedere faptul că e posibil ca într-un autocar să fie un număr mare de persoane, această decizie de activare a planului roșu de intervenție…”, a declarat Dorina Lupu.

Deocamdată traficul rămâne blocat până din cauza numeroaselor echipaje de intervenție la fața locului, ne-a mai declarat Căpitan Dorina Lupu.

Sursa foto: ISU Botoșani


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează