Confidenţialitate


MAE: 29 de români se aflau în autocarul implicat în accidentul rutier din Slovenia. 3 dintre ei au murit


Masina de politie

Un accident rutier s-a produs la data de 3 februarie 2023 în Slovenia. Un autocar înmatriculat în România a fost implicat. În autocar se aflau 29 de români. 3 dintre aceștia au murit, iar alți 4 au fost răniți, transmite MAE.

UPDATE 16:59. MAE: În autocar se aflau 29 de români, dintre care 3 au murit și alți 4 au fost răniți

Potrivit datelor actualizate obținute de echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Ljubljana, care s-a deplasat în cursul dimineții la locul accidentului, precum și în baza verificărilor suplimentare efectuate împreună cu autoritățile slovene, în autocar se aflau 29 de cetățeni români. Dintre aceștia, trei au decedat și alți patru au fost răniți, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Totodată, în urma dialogului echipei Ambasadei României la Ljubljana cu reprezentații unității medicale în cadrul căreia au fost internați pentru îngrijiri medicale cei patru cetățeni români răniți, a rezultat că doar trei dintre aceștia au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol la acest moment.

MAE precizează că ceilalți 22 de cetățeni români sunt în siguranță, le-au fost puse la dispoziție băuturi calde și alimente și urmează să fie preluați de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei către destinație.

Ambasada României la Ljubljana continuă dialogul cu autoritățile slovene și cu cetățenii români implicați în accident și acordă asistență consulară, inclusiv sprijin în procedura de repatriere a trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces, conform competențelor legale.

MAE precizează că cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziție următorul telefon de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Slovenia: +386 40980068.

Știre inițială

Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Ljubljana, Republica Slovenia, a fost notificată de către autoritățile locale cu privire la producerea unui accident rutier la data 3 februarie 2023, pe autostrada A1, între localitățile Garčiani-Murska Sobota, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 32 de cetățeni români spre Italia.

Potrivit datelor preliminare disponibile, în urma accidentului, trei cetățeni români au decedat, iar alți patru au fost transportați de urgență la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate.

Ceilalți 25 de pasageri se află într-o locație a Agenției Drumurilor din Murska Sobota, unde le-au fost puse la dispoziție băuturi calde și alimente, urmând să fie preluați de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei.

MAE informează că, anterior notificării, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență în legătura cu acest accident. Ancheta autorităților slovene cu privire la acest accident este în desfășurare.

Sursa foto: Unsplash / Scott Rodgerson

Citește și: Surpare pe DN1, în zona Breaza, pe o lungime de 60 de metri | VIDEO


Ultimele stiri
Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…

Primarul Sectorului 4 cere ca plata apei calde și a căldurii să depindă de temperatura la care acestea…

Marea Britanie: Directorul de comunicare al premierului Keir Starmer a demisionat în contextul scandalului Epstein | AUDIO

România, locul doi la nivel mondial în clasamentul țărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul…

AUR invită PSD să facă o alianță. Petrișor Peiu: Așa ar fi corect: să plece Guvernul și/sau președintele…

Tineri din UE, inclusiv români, acuzați că ar frauda sistemul britanic de împrumuturi pentru studenți | AUDIO

Mormintele a cinci dintre cele 16 femei cu viață sfântă, canonizate de BOR, sunt în județul Neamț. Trei…

Termocentrala Paroșeni, oprită luni din cauza unei defecțiuni. Echipe tehnice intervin pentru remedierea problemei | AUDIO

Începe selecția națională Eurovision 2026. 68 de piese concurează pentru un loc în finală | AUDIO