Confidenţialitate


AUSTRIA: Șefa Curții Constituționale, desemnată cancelar interimar


AUSTRIA: Șefa Curții Constituționale, desemnată cancelar interimar

Preşedintele Austriei a desemnat-o, joi, pe Brigitte Bierlein, preşedinta Curţii Constituţionale, în postul de cancelar interimar.

Guvernul populistului Sebastian Kurz s-a destrămat recent după demisia vice-cancelarului Heinz-Christian Strache, totodată lider al extremei-drepte, compromis de o înregistrare cu camera ascunsă, relatează Agerpres, citând Reuters.

Brigitte Bierlein, care în curând va împlini vârsta de 70 de ani, la care în mod obligatoriu ar trebui să se pensioneze din postul de judecător al Curţii Constituţionale, devine prima femeie cancelar din istoria Austriei, având sarcina să formeze un executiv interimar care să conducă ţara până la alegerile anticipate ce ar urma să se desfăşoare probabil în septembrie.

”Cel mai important obiectiv în prezent este să găsim mai mult calm şi să construim încrederea între toate părţile politice (…) în Austria, în Europa şi în lumea întreagă”, a spus Brigitte Bierlein în faţa presei, alături de preşedintele Alexander Van der Bellen.

Alegerea făcută de acesta din urmă este ceea ce de altfel se aştepta, şi anume numirea unui cancelar interimar care să nu fie implicat activ în politică, deşi mulţi judecători sunt apropiaţi de un partid sau altul, Brigitte Bierlein ajungând la rândul ei preşedintă a Curţii Constituţionale la propunerea coaliţiei fostului cancelar Kurz.

”Desigur că în lunile următoare nu vom vedea iniţiative legislative mari, de durată. Va fi vorba mai degrabă despre o administrare bună şi ordonată a problemelor statului”, a spus la rândul său Van der Bellen.

Noul cancelar a anunţat şi primul nume al unui ministru în cabinetul ei interimar, respectiv Alexander Schallenberg, care va fi ministru de externe. Acesta este un diplomat care a lucrat în cabinetul lui Kurz.

În urma scandalului denumit ”Ibizagate”, cancelarul Sebastian Kurz a rupt coaliţia pe care formaţiunea sa, Partidul Popular Austriac (OeVP), o formase după alegerile din 2017 cu Partidul Libertăţii (FPOe) al vicecancelarului Heinz-Christian Strache.

Cu puţin mai mult de o săptămână înaintea alegerilor europene, publicaţiile germane Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în iulie 2017. Imaginile îl arată pe Heinz-Christian Strache vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. Politicianul austriac îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu.

A doua zi după publicarea acestor imagini, Strache şi-a dat demisia din postul de vicecancelar şi din cel de preşedinte al FPOe, recunoscând că a căzut cu naivitate în capcana întinsă de nişte ”agenţi provocatori” care l-au invitat la o întâlnire ”stropită cu alcool” într-o vilă în care aceştia instalaseră microfoane şi camere ascunse. Procuratura investighează în prezent acest caz, care pare să fi fost o înscenare montată pentru a-l compromite pe politicianul de extremă dreapta.

Rămas fără majoritate după ruperea coaliţiei, cancelarul conservator Sebastian Kurz a căzut, la rândul său, în urma unei moţiuni de cenzură, care a fost supusă votului, luni, de partidele de opoziţie.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează