Confidenţialitate


Au vrut să treacă frontiera cu bebelușul ascuns sub o pătură


Au vrut să treacă frontiera cu bebelușul ascuns sub o pătură

Poliţiştii de la Vama Cenad au depistat o familie din Dolj care intenţiona să-şi scoată ilegal din ţară copilul în vârstă de 1 an şi 5 luni, pentru a-l duce Spania, a informat, miercuri, Poliţia de frontieră Timişoara.

Copilul era ascuns de părinţi, ce au vârsta de 22, respectiv, 24 de ani, sub o pătură, pe bancheta din spate a unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, cu care se deplasau.

“În urma verificărilor a rezultat că micuţul, în vârstă de 1 an şi 5 luni, este copilul celor doi, pentru care au prezentat un certificat de naştere eliberat de autorităţile spaniole. Părinţii au declarat că intenţionau să-şi ducă copilul cu ei în Spania şi au apelat la această metodă deoarece nu aveau documente călătorie care să le permită să se deplaseze cu minorul în străinătate”, arată un comunicat al Poliţiei de frontieră Timişoara.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…