Confidenţialitate


Reacții după atacul armat de la sediul companiei Youtube


Reacții după atacul armat de la sediul companiei Youtube

Cel puţin patru angajați au fost răniţi în atacul armat comis la sediul companiei online YouTube, din California, Statele Unite ale Americii. Cea care a provocat atacul s-a împușcat.

Poliția a identificat-o pe Nasim Aghdam, în vârstă de 39 de ani, ca autoare a atacului, însă încă investighează motivele care au condus-o la asemenea fapte, conform BBC News.

Presa din Statele Unite a descoperit că femeia avea mai multe canale de Youtube, posta video-uri pe varii subiecte, iar multe condamnau tratamentul violent al animalelor. În ianuarie 2017, ea a postat un video în care se plângea că Youtube filtra conținutul materialelor ei și astfel ar fi ajuns la un număr mai mic al persoanelor abonate la canalele ei.

Tatăl lui Nasim Aghdam a spus presei locale că femeia ar fi fost nervoasă că Youtube ar fi încetat să plătească pentru video-urile ei. Ea a fost dată dispărută luni, după două zile în care nu a răspuns la telefon.

În urma atacurilor, Youtube a închis canalele ei, iar profilurile ei de Facebook și Instagram au fost de asemenea șterse.

Autoritățile din San Bruno, California, nu știu în prezent dacă Aghdam le cunoștea personal pe victime, toți aflându-se în stare critică la spital.

Purtătorul de cuvânt al Youtube, Chris Dale, a exprimat recunoștinta companiei pentru modul în care au invervenit forțele de poliție. Acesta a declarat: “Atacul de astăzi se resimte ca și cum întreaga comunitate Youtube și toți angajații noștri au fost victime.”

Reacție cu privire la acest atac a avut inclusiv președintele american, Donald Trump, care a postat pe contul său de Twitter: “Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de toți cei implicați. Mulțumiri fabuloselor forțele de ordine, care se află în moment la locul faptei “.

Femeile sunt foarte rar autoare ale numeroaselor atacuri armate care au loc, în fiecare an, în Statele Unite.

YouTube, cunoscută pentru dezvoltarea platformei online cu acelaşi nume, este o companie a gigantului Google şi are peste 1.700 de angajaţi.

 


Ultimele stiri
Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…

Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…

Maramureș: Conflict între doi medici la Spitalul din Borșa: o doctoriță a obținut ordin de protecție împotriva coordonatorului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează