Confidenţialitate


Atac armat cu numeroase victime în statul american California


Atac armat cu numeroase victime în statul american California

Postul de televiziune CNN relatează că un atac armat a fost comis în incinta unui centru de tratare a persoanelor cu dizabilităţi din oraşul american San Bernardino, statul California.

Un prim bilanţ indică 20 de victime, dintre care unele au fost ucise.

Poliţia locală caută 3 atacatori. Potrivit martorilor, indivizii erau înarmaţi cu puşti.

Echipe SWAT au securizat zona. Agenţi FBI se află la faţa locului.

În cele 3 clădiri din San Bernardino, unde lucrează 600 de angajaţi, Inland Regional Center acordă sprijin persoanelor cu autism şi probleme mintale.

Preşedintele Barack Obama este informat în permanenţă despre evoluţia situaţiei. Liderul de la Casa Albă a solicitat, în mai multe rânduri, înăsprirea legislaţiei privind deţinerea armelor de fac, dar a întâmpinat opoziţia republicanilor, care sunt majoritari în Congres.

În ultima săptămână, un alt atac armat a fost comis la o clinică de planning familial din Colorado, unde 3 persoane au fost ucise şi 9 au fost rănite.

 

 

 

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează