Confidenţialitate


Asociațiile de elevii depun plângere la CNCD


Asociațiile de elevii depun plângere la CNCD

Elevii depun plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru a face dreptate sutelor de mii de elevi fără acces la internet, privați de Ministerul Educației de dreptul constituțional la învățătură.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) anunță că vor depune luni o sesizare la CNCD, pentru a face dreptate elevilor fără acces la internet, privați de Ministerul Educației de dreptul constituțional la învățătură.

Elevii consideră că obligativitatea participării la orele online, ținând cont doar de elevii ce dețin un dispozitiv ce se poate conecta la internet, este o dovadă clară a interesului scăzut pe care autoritățile îl acordă problemelor din mediile dezavantajate în care se află sute de mii de elevi.

Asociațiile de elevi din țară au propus întocmirea unei evidențe a numărului de elevi fără acces la internet și demararea unei achiziții directe de dispozitive conectate la internet, astfel încât toți elevii să aibă acces egal la învățătură în această perioadă, dar Ministerul Educației și Cercetării „uită de cei care au nevoie de cel mai mult sprijin. Elevii au ales să își facă singuri dreptate, autoritățile trebuie să își asume faptul că au privat elevii de dreptul la educație!”.

„Am tot pasat responsabilitatea de la unii la alții și ne-am trezit în situația în care la aproape două luni de la debutul crizei nu avem nicio statistică și nici asigurate dispozitive pentru toți elevii. Cei din mediile dezavantajate erau oricum în situații dificile, dar această perioadă a arătat exact cât de mari sunt diferențele dintre noi. Dreptul la educație să fie asigurat de părinți? Ce au făcut autoritățile în tot acest timp și ce au de gând să facă pentru a asigura cele necesare în toamnă așa cum au promis? Sute de mii de elevi au fost lăsați deoparte și autoritățile îi ignoră în continuare”, declară Andreea Sabina Spătariu, președinte AEC.

Fiind elev de clasa a XII-a, nu pot accepta faptul că starea materială a unui alt elev care urmează să dea examenul de bacalaureat ori Evaluarea Națională influențează modul în care acesta se poate pregăti. Din start, acesta pleacă cu un dezavantaj doar din cauza faptului că Ministerul Educației și Cercetării nu este capabil să ia măsuri utile pentru a asigura accesul la educație tuturor elevilor din România. Aștept ziua în care România își va pune în valoare toți elevii, fără discriminare, iar Ministerul Educației va asigura din resurse proprii accesul la educație și nu va apela, cum o face de fiecare dată, la ONG-uri și firme. Nu spun faptul că spiritul civic nu este un lucru îmbucurător pentru noi și implicit pentru elevii cu o stare materială instabilă, dar, trebuie să punem în valoare faptul că educația din România ar trebui să fie gratuită pentru toată lumea, lucru garantat de stat, nicidecum din buzunarele proprii”, adaugă Nicolae Alexandru Rădulescu, președinte AEBI.

Paula Livia Buda, președinte AEM, spune că doar în Maramureș sunt peste 530.000 de elevi, dintre care 6.441 fără acces la internet.


Ultimele stiri
1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…