Confidenţialitate


Armata israeliană a distrus o clădire din Fâșia Gaza în care funcționau redacțiile agențiilor presă AP și AFP


Armata israeliană a distrus o clădire din Fâșia Gaza în care funcționau redacțiile agențiilor presă AP și AFP

Armata israeliană a distrus, în această după amiază, o clădire din Fâșia Gaza în care funcționau redacțiile agențiilor de presă internaționale Associated Press, AFP dar și televiziunea arabă Al Jazeera.

Forțele israeliene au motivat atacul  prin faptul că, în  bloc al se aflau și birouri Hamas iar militanții ar fi folosit redacțiile ca scut.

Armata israeliană susține că, înainte de atac, a avertizat civilii să părăsească locația.

În atacurile de sâmbătă dimineața, au murit cel puțin 11 persoane. 10 ele, între care 8 copii, erau membri ai aceeași familii palestiniene.

În Israel, rachetele lansate din Fâșia Gaza au ucis un bărbat.

În zona de conflict, la Tel Aviv, a venit și un trimis special al Departamentului de Stat al SUA, Hady Amr, pentru a încerca să negocieze o încetare a atacurilor extrem de violente care, în ultimele 7 zile, au ucis aprovimativ 150 de persoane, majoritatea palestinieni.

Potrivit BBC, înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet , a avertizat atât Armata Israelului cât și grupările armate din Palestina că atacarea cu rachete și muniție de război a unor zone dens populate cu civili ar putea duce la acuzații de crime de război.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează