Confidenţialitate


“Arena Națională” își schimbă gazonul pentru Euro 2020


“Arena Națională” își schimbă gazonul pentru Euro 2020

”Arena Națională” ar putea avea un gazon nou pentru Euro 2020, deși l-a schimbat ultima dată la sfârșitul lunii august, operațiune ce a costat 240.000 de euro.

Președintele Federației Române de Fotbal – Răzvan Burleanu anunță că gazonul natural ar putea fi schimbat cu unul hibrid, la fel ca acela de la Craiova, de pe stadionul “Ion Oblemenco”.

Amintim, competiția continentală de anul viitor va fi găzduită de 12 orașe, celebrând 60 de ani de la primul Campionat European.

Bucurestiul va organiza sâmbătă și tragerea la sorți oficială a grupelor, la Romexpo, unde sunt așteptați 500 de invitați. Printre aceștia, fotbaliști celebri, dar și selecționeri ai echipelor calificate.

Ceremonia va începe la ora 19:00.

Didier Deschamps, tehnicianul Franței, Joachim Low, antrenorul Germaniei, cel al Italiei – Roberto Mancini, Luis Enrique, selecționerul Spaniei sau Andriy Shevchenko, antrenorul Ucrainei, sunt doar câțiva dintre cei care vor participa la eveniment.

A mai fost invitat portarul Iker Casillas și foștii fotbaliști Rudd Gullit sau Luis Figo.

Aleksander Ceferin, președintele UEFA nu avea cum să lipsească de la eveniment.

Va fi un adevărat spectacol, cu Orchestra Simfonică din București, sau DJ-ul Martin Garrix, care a compus imnul Euro 2020.

La tragerea la sorți, vor fi 4 urne cu câte 6 bilețele, pe care sunt scrise numele țărilor participante.

20 de echipe naționale și-au asigurat deja un loc la turneul final.

România încă își joacă șansele de calificare, iar câștigătoarele celor 4 baraje le vom afla, în martie, anul viitor.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează