Confidenţialitate


Arad: Un urs relocat le provoacă probleme locuitorilor din comuna Hășmaș


Arad: Un urs relocat le provoacă probleme locuitorilor din comuna Hășmaș

Ursul și-a făcut apariția în zona comunei Hășmaș, aflată în zona de munte din nordul județului Arad, o comună în care nu au mai semnalat urși până în acest moment. Primarul comunei Hășmaș, Cornel Popa, spune că ursul a fost susprins de camerele de supraveghere din păduri, nu a atacat oameni, dar a atacat animale de la stână.

”Este un urs de aproximativ cinci ani, adus la noi, nu știm de unde, dar cu forme legale. A atacat o stână, 10 oi au fost omorâte și 6 rănite.”

Conform unor informații, ar fi vorba despre ursul care a speriat schiorii pe pârtia de la Sinaia și care a fost relocat în județul Bihor, în Munții Codru Moma, care se întind și în județul Arad. În câutare de hrană, ursul poate parcurge chiar și 100 de km zilnic, așa că este foarte posibill ca ursul să fi ajuns în județul Arad.

În aceste condiții, oamenii dinzona comunei Hășmaș, sunt sfătuiți să își limiteze ieșirile în pădure.

Primarul comunei Hășmaș, Cornel Popa.

”Să fie mai atenți, mai ales că se apropie sezonul culesului fructelor de pădure.”

În urmă cu cca 1 lună și jumătate, un urs și-a făcut apariția și în stațiunea Moneasa, situată în aceeași zonă montană. Ursul, care a apărut în apropierea taberei școlare sau chiar în centrul stațiunii, a distrus mai mulți stupi de albine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Bulgaria: Cel puțin zece morți după două accidente rutiere consecutive pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează