Confidenţialitate

ARAD: Povestea fostei producătoare de la MTV, care a ajuns primăriță

Primarul comunei Petriş din judeţul Arad, Irina Onescu, cunoscut ca unul dintre cei mai neconformişti primari din România, este pe locul 3 în ţară în topul Femeilor de Succes din România, întocmit de Revista Capital.

Înaintea primăriţiei sunt doar comisarul european Corina Creţu şi soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis.

Irina Onescu este prezentată de către realizatorii topului ca fiind “primăriţa care dă tonul“.

În vârstă de 32 ani, Irina Onescu se află la primul mandat şi a atras deja atenţia asupra ei prin mai multe campanii care au dus la dezvoltarea comunei Petriș, o localitate mică de la marginea judeţului Arad.

Printre acestea se află “Şcoala din vise”, prin care a organizat campanii de donaţii pentru a moderniza şcoala din comună, în care învaţă peste 100 de copii, şi “Musafiri la ţară”, prin care a adus, în mod organizat, primii turişti în comună.

Musafirii de la oraş, dintre care mai mult de jumătate din Bucureşti, au fost găzduiţi la localnicii care au putut asigura condiţii decente – apă curentă, toaletă în casă şi baie – şi au avut parte de un program foarte atractiv prin care, timp de câteva zile, au descoperit lucruri inedite despre viaţa la ţară.

Irina Onescu, care a fost producători pentru MTV România, a fost aleasă primar independent al comunei Petriş în 2016.

Nu a avut parte de o campanie uşoară: vine de la Bucureşti, este tânără, nu este căsătorită şi nici nu face parte din vreun partid politic.

Cu toate acestea, a adunat cele mai multe voturi.

Ca meserie de bază este specialist în relaţii publice şi comunicare socială la Universitatea Bucureşti.

Însă până la urmă a reuşit să-i convingă pe localnici că e nevoie de o schimbare.

După ce primarul comunei Petriş, Irina Onescu, şi-a promovat oferta prin care pune gratuit la dispoziţia investitorilor terenuri sau clădiri pentru a crea locuri de muncă în comună, au apărut primele rezultate.

Mai multe firme au sunat sa se intereseze de condiţii, iar una a mers deja în comună pentru a căuta oameni.

O firmă de confecţii din Timişoara a organizat o probă de lucru în comună pentru că vrea să deschidă un atelier de croitorie, iar discuţiile vizează şi produse “Made in Petriş“.

“La probă au fost prezente 17 doamne din comuna Petriş, o singura persoană a fost din afara comunităţii noastre, însă a fost bine venită. Cele mai multe sunt doamne trecute de 30-35 de ani, care doresc să lucreze acasă, se pricep să lucreze cu maşina de cusut, au şi demonstrat acest lucru în faţa investitorului. Suntem foarte optimişti. Eu sunt foarte mulţumită şi mândră de femeile din comuna Petriş. Nici nu se putea altfel. Şi mă bucur că şi alţii au obsevat că aici există o bază de la care se poate începe ceva frumos. În momentul de faţă am discutat care sunt următorii paşi pe care trebuie să-i urmăm, am discutat despre cadrul legal prin care se va desfăşura mai departe această iniţiativă a lor, această investiţie a lor, şi a rămas ca după Paşte să-i dăm bătaie cum s-ar spune. Încercăm să ne punem la punct şi noi, pe partea noastră, să pregătim spaţiul pentru noii chiriaşi, şi ei să facă toate demersurile legale pentru a înfiinţa acest punct de lucru în comuna noastră”, a declarat primarul comunei Petriş, Irina Onescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Până după Paşte, primăria şi firmă din Timişoara vor rezolva şi aspectele juridice pentru a începe colaborarea, care ar putea cuprinde chiar lansarea unui produs cu specificul “Made in Petriş”.

Primăria a lansat, pe Facebook, campania prin care caută investitori cărora să le pună la dispoziţie gratuit teren sau clădiri care aparţin consiliului local, dar care sunt nefolosite de ani de zile… printre acestea se alfă clădiri de foste apartamente pentru muncitori sau foste şcoli închise din lipsă de copii, iar viitorul nu arată că aceste unităţi ar putea fi redeschise.

În comună există mai puţin de 20 de şomeri, însă numărul celor care sunt în căutarea unui loc de muncă este de circa 100 de persoane, în mare parte femei casnice.

“Este vorba despre oameni care nu au lucrat niciodată. Şi pentru aceştia am demarat toate aceste iniţiative, pentru că ei trebuie încadraţi cumva în câmpul muncii, trebuie înregistraţi cumva în sistemul central şi trebuie să se pregătească să beneficieze de o pensie, să contribuie la bunul mers al comunităţii, al statului. De aici, multe lucruri se reglementează, dacă există o situaţie clară a celor care pot şi vor să muncească. Eu estimez că sunt undeva pe la 100 de persoane, majoritar femei casnice care au lucrat în gospodărie, familii în care lucrează doar capul familiei, respectiv, bărbatul, iar doamnele au rămas acasă ca să aibă grijă de copii şi de gospodărie. Şi atunci se explică de ce ele nu figurează nici în evidenţa şomerilor, nu îngroaşă rândurile celor care nu au de lucru, au lucrat undeva şi nu mai au de lucru. În schimb, îşi caută de lucru în momentul de faţă. (…) M-aş bucura foarte mult să văd că se pot întreţine singure, că pot le ofere copiilor toate lucrurile pe care aceştia şi le doresc şi asta mă motivează pe mine ca să merg mai departe. E priopritatea mea numărul unu de a crea locuri de muncă şi de a ajuta comunitatea să crească”, a mai declarat primarul comunei Petriş, Irina Onescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Comuna Petriş are atuul de a fi lângă principalele drumuri din vestul ţării… este tranzitată de către DN7 (DE 68), unul dintre cel mai circulat drum din vestul ţării, şi se află la doar 25 de km de accesul pe autostrada Deva-Arad-Nădlac.

Corespondentul Europa FM, Ciprian Boițiu