Confidenţialitate


Arad: Pacientă însărcinată, salvată de medicii care i-au extras o tumoră de peste 4 kilograme | AUDIO


Arad: Pacientă însărcinată, salvată de medicii care i-au extras o tumoră de peste 4 kilograme | AUDIO

O pacientă însărcinată a fost salvată de medicii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, care i-au extras o tumoră de 4,5 kilograme.

Purtătorul decuvânt al Spitalului, Simina Roz: „Evoluția mamei și a bebelușului au fost favorabile, pacienta fiind deja externată”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„O echipă medicală coordonată de dr. Adrian Popa, medic primar Obstetrică-Ginecologie a extras o tumoră de 4,5 kilograme de la o pacientă în vârstă de 32 de ani și aflată în aproape 14 săptămâni de sarcină. Pacienta s-a prezentat la spital cu o tumoră ovariană, dreaptă, voluminoasă care punea în pericol atât viața mămicii cât și a fătului. În urma intervenției, evoluția mamei și a bebelușului au fost favorabile, pacienta fiind deja externată”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului – Simina Roz.

Intervenția a fost efectuată conform criteriilor IOTA (International Ovarian Tumor Analysis).

Echipa care a efectuat intervenția a fost formată din doctorii Adrian Popa, Cristina Onel, Bianca Panda, Alina Popa și asistentele medicale Mona Mihalcovici și Erzsebet Kiss.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Spitalul Județean Alba Iulia este în renovare. Pacienții sunt îndrumați către medicii de familie dacă nu au probleme grave de sănătate | AUDIO


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează