Confidenţialitate


Arad – Femeie decedata in incendiu (AUDIO)


Când pompierii au ajuns la fața locului incendiul cuprinsese o cameră a unui apartament aflat la etajul doi, într-un bloc din centrul Aradului.

La fața locului au ajuns două echipaje de pompieri, medici SMURD și o ambulanță.

Incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum și flacari mari și risca să se extindă la tot apartamentul.

Din cauza fumului dens de pe casa scărilor aproximativ 20 de persoane care se aflau la etajele 3 și 4 au fost evacuate.

Dupa ce au stins incendiul pompierii au descoperit în apartament cadavrul carbonizat al femeii de aproximativ 80 de ani. Conform pompierilor cauza este un scutcircuit la instalația electrică. Femeia se încălzea cu un calorifer electric și un aparat electric de încălzit improvizat.

Pompierii au intervenit la timp și nu s-au mai înregistrat alte victime în rândul persoanelor care se aflau în bloc.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…