Confidenţialitate


ANM: Vreme extrem de rece în întreaga ţară, de sâmbătă


ANM: Vreme extrem de rece în întreaga ţară, de sâmbătă

Vremea va deveni deosebit de rece la scara întregii ţări începând de sâmbătă după-amiază, cu valori termice ce vor coborî chiar şi cu 10-11 grade faţă de cele din aceste zile.

Precipitaţiile prognozate vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi se vor semnala în majoritatea regiunilor, inclusiv în Bucureşti, a declarat, meteorologul Mihai Huştiu pentru Agerpres.

“Vremea rămâne caldă până sâmbătă, inclusiv. În mare parte din ţară temperaturile se menţin peste mediile perioadei, şi ajung la 19-20 de grade, chiar 22 de grade, în partea sud-estică a ţării. Precipitaţiile aşteptate până sâmbătă, în general slabe, vor ocupa treptat suprafeţe mai extinse din partea de vest a ţării, cu cantităţi ce nu depăşesc decât izolat 15-20 litri/mp. De sâmbătă după-amiază, sâmbătă seara, vremea se răceşte, la început în partea de nord a Moldovei. Acolo, temperaturile nu mai trec sâmbătă la amiază de 4-5 grade. Pe acolo va pătrunde masa de aer deosebit de rece ce va cuprinde mare parte din continent. Tot în partea de nord a Moldovei precipitaţiile aşteptate se vor transforma, din seara zilei de sâmbătă, în lapoviţă şi chiar ninsoare. Foarte posibil se va depune şi strat important de zăpadă, în vreme ce în vest şi nord-vest până duminică aşteptăm ploi însemnate cantitativ. Local, vor fi cantităţi de peste 25-30 de litri/mp. Asta pentru că regiunile intra-carpatice sunt cumva adăpostite în primă fază de aerul acesta deosebit de rece”, a explicat specialistul.

Mihai Huştiu a precizat, totodată, că masa de aer rece va cuprinde treptat şi celelalte zone ale ţării, începând de duminică, inclusiv Bucureştiul. “Dacă sâmbătă vor fi în jur de 19 grade, duminică nu vor fi mai mult de 6 grade. Posibil ca şi în Capitală, de duminică după-amiază, să fie intensificări ale vântului, iar ploaia aşteptată să se transforme în lapoviţă şi ninsoare. Este devreme să ne pronunţăm asupra depunerii de strat de zăpadă. În partea de sud a ţării, la început vor fi mai ales ploi, însă de duminică seara probabil că precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare”, a explicat el.

“Trecem de la o vreme deosebit de caldă la o vreme neobişnuit de rece. În mod normal, în această perioadă ar trebui să avem temperaturi între 7 şi 14 grade. La nivelul săptămânii viitoare, însă, vom avea valori termice cuprinse între -6 şi 6 grade, cu cele mai coborâte temperaturi în nordul Moldovei. Pe timpul nopţii este posibil ca temperaturile să coboare chiar spre limita gerului, până la -10 grade în special în partea de nord-est a ţării”, a spus meteorologul .


Ultimele stiri
Roxana Sicoe-Tirea, despre protestele din Franța: „Problema fundamentală – incapacitatea instituțiilor de a asculta cetățenii înainte ca nemulțumirea…

Prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

Ilie Bolojan, bilanț la final de mandat: „Am preluat o țară cu spatele la zid”. „Unele decizii au…

SUA: Începe votul anticipat în Texas pentru alegerile din Senat și pentru funcția de guvernator | AUDIO

Ploșnițe la Spitalul Colentina din București. Șase pacienți au fost mutați de la Neurologie, iar o parte din…

Peste 70 de școli din Ungaria, vizate luni de amenințări cu bomba. Aceleași amenințări, primite prin e-mail și…

Prahova: O imagine generată cu AI, care arăta un urs pe o stradă din Câmpina, a alertat cetățenii…

Franța: Restricții de circulație în anumite zone ale țării, după protestele violente ale tinerilor. Anunțul premierului Lecornu |…

Atac cibernetic la Societatea de Radiocomunicații. Serviciul de e-mail al companiei, suspendat preventiv

Franța: Studenții au blocat accesul turiștilor la Muzeul Luvru, în semn de solidaritate cu mișcarea liceenilor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează