Confidenţialitate


ANM: Vreme deosebit de rece şi precipitaţii, până marți, în majoritatea regiunilor


ANM: Vreme deosebit de rece şi precipitaţii, până marți, în majoritatea regiunilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare vizând vreme deosebit de rece, ninsori la munte şi precipitaţii mixte în zonele subcarpatice.

Potrivit ANM, în intervalul 6 octombrie, ora 12.00, 8 octombrie, ora 10.00, vremea va fi deosebit de rece şi se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor.

La munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă, iar temporar vântul va avea unele intensificări, spulberând zăpada. În zonele subcarpatice aferente acestor masive, îndeosebi din Moldova şi Transilvania, precipitaţiile vor fi mixte.

Vremea se va menţine deosebit de rece şi pe parcursul zilei de marţi, 8 octombrie, precum şi în noaptea de marţi spre miercuri (8/9 octombrie).

La Bucureşti, vremea va fi, de asemenea, deosebit de rece pentru această perioadă din an, cu maxime de 13…15 grade şi minime de 4…6 grade, potrivit prognozei speciale emise de Adminstraţia Naţională de Meteorologie.

Cerul va fi temporar noros şi vor fi intervale cu ploaie slabă mai ales pe parcursul zilei de duminică, 6 octombrie.

Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu intensificări de 35…40 km/h


Ultimele stiri
Ministrul Educației va vorbi cu premierul pentru ca interdicția de a cumula pensia cu salariul să nu se…

Managerii de spitale și șefii de secții vor fi evaluați anual pe baza anumitor criterii. Se schimbă și…

O dronă militară rusească a explodat într-un lan de porumb în estul Poloniei, la graniță cu Ucraina |…

Cluj: Secretarul general al Primăriei Bonțida, cercetat sub control judiciar pentru că ar fi fraudat concursul pentru ocuparea…

Reprezentantul USR, Ștefan Pălărie, despre Pachetul 2 de măsuri fiscale: Ar fi trebuit să începem cu acest pachet…

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, audiat la DNA Constanța pentru luare de mită. Consilier local: „Șpăgile însemnau și haine.…

Patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, scapă de controlul judiciar și poate părăsi România | AUDIO

Papa Leon ar urma să meargă în Liban, în prima călătorie apostolică în afara Italiei, transmite un înalt…

Campanie pro Moscova, desfășurată în România și în alte țări europene. Stickere pe care scrie „Rusia nu este…

Angajații din primării anunță grevă generală dacă Guvernul nu renunță la măsura de înjumătățire a normei. Președintele SCOR:…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.