Confidenţialitate

ANM: Ninsori moderate, precipitaţii mixte, polei şi ger

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, începând de joi şi până duminică, vor cădea ninsori moderate cantitativ, precipitaţii mixte şi se va forma polei, iar vântul va bate mai tare în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

ANM instituie cod galben de ger în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei şi cod portocaliu în Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia.

În intervalul 1 martie (ora 23.00) şi 4 martie (ora 10.00), vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. În zona Munţilor Banatului şi în cea de vest a Carpaţilor Meridionali, se va depune strat nou de zăpadă mai consistent.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului în sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 55…60 km/h, precum şi în zona montană înaltă, cu viteze de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului, dar la cote mai reduse, de 40…50 km/h, vor fi şi în regiunile extracarpatice.

Un cod galben de ger va fi valabil în perioada 1 martie (ora 14.30) şi 2 martie (ora 11.00), vizate fiind regiunile Maramureş, Crişana, Banat, vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei.

Valul de frig va persista şi se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi local va fi ger, mai ales dimineaţa şi noaptea.

Un cod portocaliu valabil în intervalul 01 martie (ora 14.30) şi 2 martie (ora 11.00), anunţă temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât şi ziua, în Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia.

Gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 şi -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade.

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (2-3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova şi izolat în restul teritoriului.