Confidenţialitate



ANM: Ninsori moderate cantitativ, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului


ANM: Ninsori moderate cantitativ, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit duminică informarea meteo de ninsori moderate cantitativ, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului până luni, la ora 15:00.

De duminică după-amiaza până luni, la ora 15.00, va ninge în general moderat cantitativ în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde se va depune strat nou de zăpadă, iar în estul Transilvaniei şi în centrul şi sudul Moldovei în după-amiaza zilei de duminică şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare.

În dealurile sudice vor fi ninsori şi lapoviţă, iar în Dobrogea şi Câmpia Română ploile se vor transforma temporar în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 45-50 km/h în regiunile estice şi sud-estice, iar pe litoral şi în zona Carpaţilor de Curbură rafalele vor fi în jurul a 55 km/h.

Răcirea vremii va continua, astfel că valorile termice vor fi în majoritatea zonelor mai scăzute decât normele perioadei, iar minimele vor deveni negative în toată ţara, potrivit ANM.


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează