Confidenţialitate


ANM: Ninsori la munte, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în restul regiunilor


ANM: Ninsori la munte, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în restul regiunilor

Meteorologii au emis vineri o informare meteo de ninsori şi viscol la munte, respectiv precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în restul regiunilor, valabilă începând de sâmbătă dimineaţa până duminică seară.

Potrivit informării meteo, începând de sâmbătă dimineaţă de la ora 8.00 şi până duminică seară, la ora 20.00, se vor înregistra precipitaţii mixte în vest, nord şi centru, predominant ninsori la munte şi se va depune strat de zăpadă consistent la altitudini mari. Tot la munte se vor înregistra intensificări ale vântului.

”În intervalul menţionat, treptat aria precipitaţiilor va cuprinde toate regiunile. În vestul, nordul şi centrul ţării, pe parcursul zilei de sâmbătă (9 decembrie), vor fi precipitaţii la început sub formă de ploaie, apoi mixte, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiţii de polei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp, cu precădere în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă”, se arată într-o informare a ANM.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu