Confidenţialitate


ANM: Avertizare de vânt puternic pentru mai multe județe. În zonele înalte de munte, va ninge și va viscoli


ANM: Avertizare de vânt puternic pentru mai multe județe. În zonele înalte de munte, va ninge și va viscoli

Mai multe regiuni ale țării se vor afla, miercuri, sub avertizare de vânt puternic.

Până joi seara, la ora 20.00, în zonele montane înalte, vântul va avea intensificări cu rafale de peste 90…100 km/h.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, cu precădere în Carpaţii Meridionali, mai ales în noaptea de miercuri spre joi (6/7 mai) şi pe parcursul zilei de joi (07 mai), vântul va sufla cu viteze de peste 110…120 km/h. Temporar, la altitudini de peste 1700 de metri, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi local va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea semnificativ.

De miercuri de la ora 12.00, până joi la ora 20.00, va fi în vigoare un cod galben de vânt în judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Hunedoara, Braşov, Alba şi Sibiu, unde vântul va avea, la rafală, viteze ce vor depăşi în general 55 şi 65 km/h, a anunțat ANM.

Judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, precum şi sudul judeţelor Gorj şi Vâlcea se vor afla cod galben de vânt, miercuri, între orele 9.00 și 20.00.


Ultimele stiri
Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează