Confidenţialitate


ANI: Șeful Poliției Sector 4 nu poate justifica aproape 60.000 de euro din avere


ANI: Șeful Poliției Sector 4 nu poate justifica aproape 60.000 de euro din avere

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate de aproape 60.000 de euro, între averea dobândită și veniturile realizate de către șeful Poliției Sector 4, Cornel Drumariu.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Cornel Drumariu.

„Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Drumariu Cornel a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, arată Agenția Națională de Integritate.

În mai 2019, Cornel Drumariu a fost prins beat la volan, într-o razie a Brigăzii de Rutiere a Capitalei.


Ultimele stiri
Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan, conferință de presă la Cotroceni: „Voi răspunde în esență la patru întrebări” | LIVE TEXT…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează