Confidenţialitate


Angajații Spitalului ”Sfânta Maria” din Iași, acuzați că fură din alimentele pacienților


Angajații Spitalului ”Sfânta Maria” din Iași, acuzați că fură din alimentele pacienților

Acuzații de furt la adresa unor angajați ai Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iași.

Ei sunt obligați să folosească acum doar poarta principală după ce presa locală a scris că furau alimente din bucătărie, iar o altă salariată a fost prinsă că a adus de acasă legume legume pe care le-a gătit în spital.

În total, 12 angajați au dat declaraţii în faţa Comisiei de Disciplină.

Salariații lucrează în bucătăria Spitalului de Copii “Sfânta Maria“ din Iași. Ei sunt acuzați că folosesc acel spațiu în scop personal, dar și că ar fi furat alimentele cumpărate pentru pacienți.

Ancheta a fost declanşată după ce unul dintre pacienți a filmat mai multe persoane care au plecat din bucătărie cu saci în care se aflau diverse produse, iar în presa locală au apărut informaţii similare.

Managerul spitalul a declarat pentru Mediafax că au fost verificate toate fotografiile cu angajații reclamați.

Numai una dintre bucătărese a fost sancționată cu 10 la sută din salariu pentru că și-a adus de acasă legume pentru a le găti la serviciu. Alți doi angajați au primit avertisment.

După aceste cazuri, toți angajații spitalului sunt obligați să folosească doar poarta principală, prevăzută cu sistem de supraveghere video, atunci când vin și pleacă de la serviciu.

 

 

 

 


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează