Confidenţialitate


Angajaţii francezi pot ignora mailurile primite după programul de lucru, potrivit unei noi legi


Angajaţii francezi pot ignora mailurile primite după programul de lucru, potrivit unei noi legi

Legea privind ”dreptul de a fi deconectat” permite angajaţilor să ignore emailurile de serviciu, în afara programului normal de lucru. Legea se aplică tuturor companiilor cu peste 50 de angajaţi, iar acestea trebuie să adopte coduri de conduită care să prevadă orele între care angajaţii pot trimite sau să răspundă la emailuri.

Legea a intrat în vigoare la 1 Ianuarie și face parte dintr-un program de reforme ale legislaţiei muncii, aprobat în luna mai. Deşi reglementările sunt menite  combaterii epuizării prin muncă, printre ele sunt incluse şi măsuri prin care companiile pot face mai uşor angajări şi concedieri.

Susţinătorii legii afirmă că angajaţii care au fost obligaţi să răspundă la emailuri în afara programului de lucru au muncit de fapt fără să fie plătiţi. În Franţa săptămâna de lucru are 35 de ore.

Legea a fost inspirată de un program similar folosit de grupul de telecomunicaţii Orange.

Unul dintre cele mai mari riscuri este echilibrul între viaţa privată şi cea profesională, care stă în spatele conectivităţii permanente. Profesioniştii care găsesc un echilibru corect au performanţe mult mai bune la serviciu decât cei care vin obosiţi”, a spus anul trecut Bruno Mettling, director general al Orange, la postul de radio Europe 1.

 


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…