Confidenţialitate

Andrei Răzvan Lupu, despre banii promiși profesorilor la finalul grevei din vară: O parte din carduri au ajuns, pe unele sunt bani, pe unele nu, iar pe unele doar o parte din suma de 1500 de lei | VIDEO

Banii pentru profesori, un subiect fierbinte în această perioadă în sistemul de învățământ. În ceea ce privește prima didactică, „profesorii acuză o serie de neclarități și confuzii privind felul în care acești bani au fost sau ar trebui să fie acordați și vorbim despre aproximativ 240.000 de beneficiari cadre didactice, plus 60.000 de angajați personal administrativ”, a subliniat Marcel Bartic, moderatorul emisiunii „Academia Europa FM”. Invitații lui Marcel Bartic, Andrei Răzvan Lupu – membru în Camera Deputaților din partea REPER și Laviniu Lăcustă – reprezentant al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, au dezbătut situația luni la Europa FM.

Prima didactică presupune o sumă de 1500 de lei care ar trebui să revină fiecărui profesor prin care acesta să-și poată achiziționa materiale didactice și cărți de specialitate.

„Încă nu este clar nici până la ora aceasta ce pot face profesorii cu acești bani”, a spus Marcel Bartic.

Ce este prima didactică și care sunt condițiile în care ea este acordată?

Laviniu Lăcustă: „Este unul dintre angajamentele făcute de către Guvernul Rlomâniei la sfârșitul grevei suspendate, așa cum știm cu toții. Fundamentul legal al acestui program este reprezentat de către OUG 58 din 12 iunie 2023. Este așa cum vă spuneam una dintre obligațiile pe care cei din Guvernul României le au față de profesori și nu doar față de profesori, mă refer și la personalul nedidactic.

Până în prezent, așa cum știți, și cum s-a aflat, în prima etapă au fost distribuite acele carduri la nivel național. Vorbim despre un proiect mamut care se derulează cu fonduri europene și, prin urmare, este normal ca chiar din această fază inițială să vorbim și de niște neînâelegeri sau chiar probleme generate de anumite neclarități de care credem noi că se fac vinovați în special cei de la Ministerul Proiectelor Europene”.

Andrei Răzvan Lupu: Colegii din zona didactică nu știu nici în acest moment ce se întâmplă

Marcel Bartic: Apropo de neclaritățile acestea, să știți că există inițiative prin care Guvernului, Ministerului Educației, Ministerului Fondurilor Europene li s-a cerut cumva socoteală pentru aceste confuzii. Care au fost motivele, cauzele, ce v-au reclamat profesorii și a generat această solicitare?

Andrei Răzvan Lupu: „Alături de colegele mele am cerut de săptămâna trecută mai multe clarificări de la Ministerul Educației. Colegii din zona didactică și în momentul acesta nu știu ce se întâmplă. Săptămâna trecută nu știau nimic, acum începe să se lumineze un pic. Au început să ajungă niște carduri, dar nu știu ce se întâmplă cu acele carduri”.

Andrei Răzvan Lupu: O parte din carduri au ajuns, pe unele sunt bani, pe unele nu, iar pe unele doar o parte din suma de 1500 de lei, iar colegii au descoperit o nouă problemă săptămâna aceasta

Andrei Răzvan Lupu: „Au apărut niște informații pentru că abia azi au fost niște întâlniri între reprezentanții sindicatelor, un reprezentant al Ministerului Educației și un reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene. Din păcate nu există încă ceva clar. S-a anunțat că va fi un regulament. Cardurile au ajuns – o parte dintre ele – pe unele sunt bani, pe unele nu sunt bani. Pe unele sunt doar o parte din cei 1500 de lei.

Pare că mai apare o nouă problemă: mulți dintre profesori sunt în vacanță, pentru că este o săptămână liberă săptămâna aceasta, ceea ce a făcut să ajungă într-un fel de impas pentru că li s-a spus că până miercuri trebuie să vină să le ridice dacă nu sunt trimise înapoi.

Întoarce-te din concediu să-ți iei banii dacă vrei să ți-i iei. Și multe neclarități. Au avut o grămadă de întrebări legitime, încă sunt întrebări legitime din aprtea profesorilor sau învățătorilor, educatorilor și vom vedea pe viitor dacă apar și răspunsuri”.

Marcel Bartic: O colegă a noastră semnala faptul că în metodologie banii pot fi dați pentru un abonament la o platformă educațională, dar în metodologie nu e precizată nicio companie care oferă astfel de platforme.

Laviniu Lăcustă: „Suntem abia la debutul acestui proiect mare, care totuși vine cu niște scăpări”

Laviniu Lăcustă: „Eu vă pot spune că și azi au fost discuții la Ministerul Proiectelor Europene. Probabil vor mai fi clarificări până la finalul aecstei săptămâni, probabil nu ar trebui să ne pripim cu o concluzie. Că suntem abia la debutul acestui proiect mare, care totuși vine cu niște scăpări”.

Mediul universitar și lipsa beneficiilor oferite de stat

Prin telefon, la Europa FM, Cristi – asistent universitar – a menționat o situație de care se lovește în prezent.

Cristi: „Sunt asistent universitar, dar sunt angajat pe perioadă determinată pentru că sunt în derulare cu studiile doctorale: noi am fost lăsați în afara acestor beneficii promise de stat”.

Laviniu Lăcustă: „Nu este neapărat o scăpare, acest program este pe o perioadă de trei ani. Domnul profesor este în primul an de activitate în mediul universitar, prin urmare acești bani vin pentru toți cei care au activat în anul 2022 – 2023. Domnul profesor la anul va intra cu certitudine în acest program, dacă va mai activa pe postul de care vorbeam”.

Cristi: „Sunt cadru didactic de vreo cinci ani de zile, dar nefinalizând doctoratul, contractul se prelungește în fiecare an”.

Laviniu Lăcustă: „Probabil vorbim despre o situație specială. Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să beneficiați, nu înțeleg de ce nu sunteți și dumneavoastră în acest program, poate ar trebui să întrebați secretariatul facultății unde predați”.

Andrei Răzvan Lupu: „Problema este încă din iunie. Aceste revendicări au venit dinspre mediul profesorilor din iunie. Atunci s-au promis și dinspre Guvern, dar încă de pe atunci s-a făcut o eliminare a mediului universitar din această soluție pe care a propus-o atunci Guvernul”.

Urmărește întreaga emisiune „Academia Europa FM” aici

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Paradoxul de pe piața muncii din România: Multe locuri de muncă, puțini oameni care să ocupe posturile. Alexander Milcev: „Este nevoie de o schimbare drastică de paradigmă” | VIDEO