Confidenţialitate


Anchetă penală la centrul bucureștean de dializă unde zeci de pacienți s-au infectat cu noul coronavirus


Anchetă penală la centrul bucureștean de dializă unde zeci de pacienți s-au infectat cu noul coronavirus

Procurorii fac cercetări la un centru privat de dializă din Bucureşti, unde 74 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus, iar 15 au decedat.

Personalul este acuzat că nu a luat măsurile dispuse de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei.

”Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a fost înregistrat, la data de 27.05.2020, dosarul penal cu nr. 4272/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art.352 alin.2 şi 5 din C.P. În fapt, s-a reţinut că o unitate medicală din Bucureşti nu a respectat măsurile dispuse de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, fapt care a condus la infectarea cu COVID 19 a unui număr de 74 de persoane, dintre care 15 au decedat”, a transmis, joi, Ministerul Public.

“Urmare a sesizării înregistrate, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi aspectelor sesizate. Precizăm că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție”, adaugă comunicatul.

Centru privat de dializă a fost amendat cu 30.000 de lei, în luna martie, de Direcția de Sănătate Publică Bucureşti.

La momentul respectiv, erau confirmate doar 9 cazuri.

Inspectorii au stabili că nu au fost instituite măsuri pentru limitarea/prevenirea infectării, nu era asigurată o distanţă minimă corespunzatoare în spaţiul de aşteptare/recepţie pentru pacienţi, personalul nu purta echipament complet, nu se respectau procedurile şi protocoalele de lucru privind curăţenia şi dezinfecţia, trajul pacienţilor se face în recepţie/aşteptare
și nu a fost efectuată dezinfecţia terminală după ce s-a ştiut de primul pacient confirmat.


Ultimele stiri
Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează