Confidenţialitate


ANAF: Declarația unică trebuie depusă până pe 16 iulie


ANAF: Declarația unică trebuie depusă până pe 16 iulie

Termenul limită pentru depunerea “Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” este 16 iulie 2018, a anunţat, vineri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, într-un comunicat de presă.

Declaraţia se depune de către persoanele care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018 şi de către persoanele care au obligaţia declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018.

Persoanele care realizează venituri din activităţi economice sau alte categorii de venituri pot declara online, prin intermediul formularului electronic inteligent al Declaraţiei Unice disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV).

Pentru depunerea declaraţiei online, până la 16 iulie 2018 inclusiv, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligaţiile fiscale anuale pentru anul în curs. Valoarea reducerii diminuează impozitul pe venitul net anual plătit şi se aplică corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate, potrivit legii.

Formularul calculează automat cuantumul impozitelor şi contribuţiilor datorate de persoanele fizice la bugetul de stat şi poate fi accesat pe portalul ANAF în secţiunea ‘Spaţiul Privat Virtual’ (pfinternet.anaf.ro), rubrica Descărcare declaraţii.

Serviciul electronic Spaţiul Privat Virtual este furnizat gratuit de Ministerul Finanţelor Publice, iar înregistrarea este posibilă fără a fi necesară deplasarea la ghişeele ANAF.

Totodată, Declaraţia Unică se poate depune şi în format hârtie la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.

Nedepunerea la termenul prevăzut de lege a declaraţiei unice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei.

Principalele categorii de venituri care trebuie declarate de persoanele fizice provin din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, piscicultură şi/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar, jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker şi activităţile artistice şi sportive, în calitate de artişti de spectacol sau ca sportivi.

Contribuţia de asigurări sociale pentru anul curent se stabileşte prin depunerea Declaraţiei unice privind de către persoana fizică, prin aplicarea cotei de contribuţie de asigurări sociale la venitul ales, cel puţin egal cu 12 salarii de bază brute pe ţară.

Persoana fizică face evaluarea pentru încadrarea în categoria plătitorilor de contribuţie de asigurări sociale, în funcţie de venitul estimat pentru anul curent (independent de venitul realizat în anul precedent).

“Dacă estimează pentru anul curent că realizează venituri cumulate din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse de venit, cel puţin egale cu 12 salarii lunare minime brute pe ţară (plafonul de 22.800 lei în anul 2018), persoanele fizice datorează CAS pentru anul în curs”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă.

Dacă estimează pentru anul curent că realizează venituri cumulate din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală sub plafonul de 22.800 lei, persoana fizică nu datorează CAS pentru anul în curs însă poate opta pentru plata contribuţiei de pensii în aceleaşi condiţii cu persoanele fizice care realizează venituri peste plafonul de 12 salarii de bază brute pe ţară.

Cota de contribuţie este de 25% la venitul ales, iar plata se poate efectua oricând în cursul anului fiscal, până la termenul de scadenţă, respectiv 15 martie a anului următor celui pentru care se datorează.

În cazul contribuţiei de sănătate, aceasta trebuie plătită pentru veniturile din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, agricultură, silvicultură, piscicultură, asocieri cu persoane juridice, investiţii şi alte surse, iar calculul este efectuat, de asemenea, de către persoana fizică prin Declaraţia unică.

Cota de contribuţie este 10%, iar plăţile se pot efectua oricând în cursul anului fiscal, până la termenul de scadenţă, respectiv 31 martie a anului următor celui pentru care se datorează.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează