Confidenţialitate


Amendarea firmelor care nu folosesc sistemul e-factura, amânată din nou. Florin Jianu: Vorbim de firme mici. Pentru mai mult de jumătate au crecut costurile de conformare | AUDIO


Amendarea firmelor care nu folosesc sistemul e-factura, amânată din nou. Florin Jianu: Vorbim de firme mici. Pentru mai mult de jumătate au crecut costurile de conformare | AUDIO

Amendarea firmelor care nu au început să emită facturi electronice și nu le încarcă în sistemul e-factura ar urma să fie amânată până la sfârșitul anului. O măsură cerută de patronii companiilor mici și medii. S-a ajuns la un asemenea acord cu Guvernul, spune președintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Florin Jianu.

Florin Jianu, președintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii: „Nu poți să anunți atât de repede modificarea acestui termen și să spună «am căzut de acord asupra acestui termen»”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Sigur că înțelegem și Guvernul. Înțelegem și punctul lor de vedere. Nu poți să anunți atât de repede modificarea acestui termen și să spună «am căzut de acord asupra acestui termen». Dânșii nu pot să spună public «vom modifica acest termen până la sfârșitul anului», pentru că nu se mai conformează nimeni. Și atunci, o luăm pas cu pas și vedem câți s-au conformat până la sfârșitul lui aprilie, câți se conformează până la sfârșitul lui iunie”, a spus președintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Florin Jianu.

Sistemul e-factura a devenit obligatoriu de la 1 ianuarie. Amenzile ar fi trebuit aplicate din aprilie. Termenul a fost amânat apoi pentru iunie… și ar urma să fie, din nou, prelungit.

Florin Jianu, președintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii: „Pentru o anumită categorie trebuie extinsă această perioadă în care nu-i amendăm”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Termenul era la sfârșitul lui aprilie, acum s-a extins până la sfârșitul lui iunie, dar noi cerem până la sfârșitul anului. Măcar pentru această categorie a microîntreprinderilor – întreprinderile mari s-au aliniat cu totul, acolo nu mai e o problemă – dar pentru o anumită categorie trebuie extinsă această perioadă în care nu-i amendăm. În momentul în care într-o microîntreprindere ai trei angajați, nu poți să ții pasul cu anumite tipuri de reglementări, deși e-factura nu e complicată. Nu e deloc complicată. Dar, totuși, vorbim de un mediu de afaceri complex. Vorbim de mediul rural, de firme mici, care nu au avut această capacitate. Deci, pentru mai mult de jumătate au crecut costurile de conformare”, a explicat președintele Florin Jianu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Legea care dezincriminează evaziunea fiscală mai mică de 1 milion de euro dacă prejudiciul e plătit, promulgată de Klaus Iohannis | AUDIO


Ultimele stiri
Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere

Ce spune procurorul general al României despre proiectul dezincriminării deținerii de droguri pentru consum propriu. Cristina Chiriac vorbește…

Un avion a fost avariat pe aeroportul din Riyadh, pe fondul intensificării atacurilor houthilor

Bani pentru fermierii afectați de seceta din 2025. Când se depun cererile și care este suma oferită pe…

Federațiile europene de fotbal cer revenirea la vechiul calendar al pauzelor internaționale. Programul actual crește riscul accidentărilor

Italia: Furt de cinci milioane de euro la o cramă din Toscana. Proprietarul reclamă dispariția a 30.000 de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează