Confidenţialitate


„Am nevoie de tine”, o campanie JYSK și Hope and Homes for Children pentru închiderea orfelinatelor din România


„Am nevoie de tine”,  o campanie JYSK și Hope and Homes for Children pentru închiderea orfelinatelor din România

Hope and Homes for Children și JYSK România, partener strategic al Fundației, desfășoară campania „Am nevoie de tine” pentru a atrage atenția asupra nevoii de a închide orfelinatele și de a oferi copiilor din ele o copilărie așa cum merită.

Inițiativa campaniei îi aparține lui Alex Bratu, Country Manager pentru JYSK România și Bulgaria și membru în cadrul Board-ului Hope and Homes for Children, care a și compus și scris versurile unui cântec dedicat copiilor din orfelinate – „Am nevoie de tine”. Prin intermediul acestui cântec, Alex Bratu și alți 10 artiști, reuniți sub numele Friends of Hope and Homes îndeamnă la fapte bune în luna iunie – o donație de 2 euro / lună prin SMS în beneficiul Fundației Hope and Homes for Children contribuie la închiderea orfelinatelor din România și găsirea celor mai bune alternative pentru copiii din ele, printre care se numără și construcția de case de tip familial.

„A face bine celor de lângă tine, și în special celor vitregiți de soartă, nu trebuie să fie o obligație, ci un fel de a fi, o stare de spirit. Responsabilitatea socială nu are termen limită, o dată la care se consideră a fi împlinită. Munca în slujba celorlalți nu se termină niciodată. Campania «Am nevoie de tin» este despre fiecare dintre noi și despre cum înțelegem sa ne raportăm la responsabilitatea socială cu care am fost înzestrați.”, declară Alex Bratu, Country Manager, JYSK România și Bulgaria

Artiștii Alexandra Ungureanu, Alexandra-Maria Hojda, Ligia Hojda, Flavia Hojda, Laura Mihăilă, 1Q Sapro, Adrian Mariaș (aka Geagea), Pavel Ulici, Marius Popa și Andrei Neagu au răspuns afirmativ invitației lui Alex Bratu, astfel devenind vocea copiilor din orfelinate care au nevoie de o copilărie așa cum merită și de un viitor mai bun. Orchestrația și aranjamentul muzical sunt realizate de Adrian Tăbăcaru.

„Fapte bune puse pe ritmuri muzicale. Caritate. Despre asta este vorba în campania «Am nevoie de tine». Este extraordinar când reprezentanții unei companii au astfel de inițiative prin care își doresc să îi ajute pe cei mai vulnerabili copii ai României, acești copii ai noștri, ai tuturor. În luna în care sărbătorim copiii și copilăria, să le dăm șansa la o copilărie așa cum merită. În ce fel vom ști să le îmblânzim destinele spune multe despre viitorul nostru ca nație.”, transmite Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare, Hope and Homes for Children.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează