Confidenţialitate


Alte peste 5.000 de sancțiuni contravenționale pentru nerepectarea stării de urgență


Alte peste 5.000 de sancțiuni contravenționale pentru nerepectarea stării de urgență

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.477 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.466.700 de lei.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 516 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.302 de persoane. Alte 20.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, sâmbătă, alte 165 de infecții cu noul coronavirus.

Bilanțul epidemic urcă la 12.732 de cazuri în România.

Numărul deceselor a ajuns la 755.

La ATI, în acest moment, sunt internați 265 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.547 au fost declarate vindecate și externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.302 de persoane. Alte 20.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 190.540 de teste.


Ultimele stiri
Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează