Confidenţialitate


Altar de flori și lumânări la Palatul Regal, în memoria Regelui Mihai – FOTO / VIDEO


Altar de flori și lumânări la Palatul Regal, în memoria Regelui Mihai – FOTO / VIDEO

Casa Regală anunţă miercuri programul ceremoniilor care vor fi organizate după moartea Regelui Mihai I. Guvernul va decreta doliu naţional pe 14, 15 şi 16 decembrie.

Mai multe cărți de condoleanțe au fost deschise miercuri simultan la Castelul Peleş, dar şi la Palatul Regal din Bucureşti. Cei care vor să semneze în ele o pot face în următoarele 40 de zile.

Trotuarul din fața Palatului Regal din București s-a transformat, încă de ieri, într-un altar, fiind depuse flori, lumânări și coroane în memoria Regelui Mihai.

Trecătorii se reculeg în fața unui tablou care îl înfățișează pe ultimul rege al României – chiar peste stradă de statuia primului rege al României – Carol I.

Ciprian Ioana a stat de vorbă cu oamenii care au venit să aprindă o lumânare la Palatul Regal.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Regele Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Mai apoi, în Sala Tronului, la Palatul Regal de pe Calea Victoriei din București.

Trupul neînsuflețit al Regelui va fi adus în țară pe 13 decembrie cu o aeronavă militară.

Slujba de înmormântare va avea loc pe 16 decembrie la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeş, unde este înhumată şi regina Ana.

Regele Mihai s-a stins, marți, din viață, la vârsta de 96 de ani.


Ultimele stiri
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. Decizia Tribunalului București nu este definitivă

Franța: Judocanul Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2027 |…

Ministrul Muncii cere ca măsurile asumate de Guvern să aibă bugetul alocat. Florin Manole: „Cifrele arată că nu…

UE dă în judecată IBM și alte două companii pentru întârzierile în dezvoltarea sistemului de intrare-ieșire la frontiere…

Plata facturilor la curent. Guvernul vrea să extindă lista beneficiarilor tichetului de energie | AUDIO

Peste un milion de euro strânși pentru doi polițiști răniți în atacul armat din Cracovia. Peste 100.000 de…

Vizita președintei Comisiei Europene la București. Ursula von der Leyen va anunța un sprijin pentru România și Bulgaria,…

Facturile la gaze naturale. Ce variante sunt luate în calcul după 31 martie, când va expira actualul mecanism…

România negociază cu Comisia Europeană până pe 20 noiembrie pentru a încasa 3,4 miliarde de euro. Critici privind…

Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează