Confidenţialitate

Alexei Navalny a murit în închisoare la vârsta de 47 de ani. Roberta Metsola: „Rusia i-a luat libertatea și viața, dar nu și demnitatea”

Alexei Navalny a murit în închisoare. Liderul opoziției, în vârstă de 47 de ani, era ținut în închisoare la aproximativ 65 de kilometri la nord de Cercul Arctic. Alexei Navalny era unul dintre cei mai vizibili și mai insistenți critici ai lui Vladimir Putin – președintele Rusiei.

Alexei Navalny a murit în închisoare la vârsta de 47 de ani: Rezumatul celei mai importante știri de vineri, 16 februarie 2024

  • Anunțul a fost făcut de Serviciul Federal al Penitenciarelor din Rusia.
  • Susținătorii și liderii politici din lume au susținut că decesul lui Alexei Navalny este „un asasinat politic”, pe care l-au atribuit președintelui Rusiei Vladimir Putin.
  • Soția lui Alexei Navalny – Iulia Navalnaya – a urcat pe scenă la Conferința pentru Securitate de la Munchen unde a declarat că „aș vrea ca Putin și oamenii lui, toată lumea din jurul lui, Guvern, prieteni, vreau să știu că vor fi pedepsiți pentru ceea ce au făcut cu țara noastră, cu familia mea și cu soțul meu”.
  • Joe Biden a declarat vineri seara, în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă, că „Putin este responsabil pentru moartea lui Navalny”.
  • Maia Sandu: „Moartea lui Alexei Navalny într-o închisoare rusă este o reamintire dură a opresiunii îngrozitoare a disidenței de către regim”.
  • Ursula von der Leyen: „Putin nu se teme de nimic mai mult decât de disidența din partea propriului popor”.
  • Roberta Metsola: „Rusia i-a luat libertatea și viața, dar nu și demnitatea. Lupta sa pentru democrație continuă”.
  • Cancelarul german Olaf Scholz: „A plătit cu viața pentru curajul său”.
  • Volodimir Zelenski: Președintelui rus nu-i pasă cine moare atâta timp cât poziția sa în fruntea statului este asigurată. Președintele Ucrainei a declarat că este „evident” că Vladimir Putin s-a aflat în spatele morții lui Alexei Navalny.
  • În România, liderii politici au transmis mesaje de condoleanțe și și-au exprimat regretul pentru moartea celui mai important opozant al regimului de la Kremlin.
  • Klaus Iohannis: „Astăzi, comunitatea internațională a pierdut un luptător curajos pentru libertate și drepturi. Îndemnăm Rusia să desfășoare o anchetă transparentă și cuprinzătoare”.
  • Nicolae Ciucă: „Curajul și determinarea sa nu vor fi uitate în lumea liberă”.
  • Cătălin Drulă: „Aleksei Navalnîi a plătit prețul suprem pentru curajul său de a sta drept în fața unui dictator nemilos. Acest asasinat politic trebuie să fie un semnal de alarmă pentru întreaga lume liberă”.
  • Ministerul de Externe din Rusia a reacționat în urma valului de mesaje de regrete și condoleanțe privind decesul lui Alexei Navalny: „Nu sunt disponibile date medico-legale, dar Occidentul și-a exprimat deja concluziile”.

Evenimentul, pe larg, în regim de LIVE UPDATE

UPDATE 15:18. Cancelarul german Olaf Scholz: „A plătit cu viața pentru curajul său”

Cancelarul german Olaf Scholz a postat pe rețelele de socializare că Alexei Navalny a plătit cu viața pentru curajul său.

 

„Sunt profund îndurerat de moartea lui Alexei Navalny. A luptat pentru democrație și libertate în Rusia – și se pare că a plătit cu viața pentru curajul său. Această veste teribilă arată încă o dată cum s-a schimbat Rusia și ce fel de regim se află la putere la Moscova”, a scris Olaf Scholz pe Twitter.

 

UPDATE 15:00. Roberta Metsola: „Rusia i-a luat libertatea și viața, dar nu și demnitatea. Lupta sa pentru democrație continuă”

„Lumea a pierdut un luptător al cărui curaj va răsuna peste generații. Sunt îngrozită de moartea laureatului Premiului Saharov, Alexei Navalny.

Rusia i-a luat libertatea și viața, dar nu și demnitatea. Lupta sa pentru democrație continuă. Gândurile noastre sunt alături de soția și copiii săi”, a scris Roberta Metsola pe Twitter.

 

UPDATE 14:43. Ursula von der Leyen: „Putin nu se teme de nimic mai mult decât de disidența din partea propriului popor”

„Sunt profund tulburată și întristată de vestea morții lui Alexei Navalny. Putin nu se teme de nimic mai mult decât de disidența din partea propriului popor. O amintire sumbră a ceea ce reprezintă Putin și regimul său. Să ne unim în lupta noastră pentru a proteja libertatea și siguranța celor care îndrăznesc să se opună autocrației”.

 

UPDATE 14:30. The Guardian: Volodimir Zelenski, reacție din Germania, în cadrul unei conferințe de presă: Președintelui rus nu-i pasă cine moare atâta timp cât poziția sa în fruntea statului este asigurată

Președintele Ucrainei a declarat că este „evident” că Vladimir Putin s-a aflat în spatele morții lui Alexei Navalny.

Vorbind în Germania, liderul ucrainean a declarat că președintelui rus nu-i pasă cine moare atâta timp cât poziția sa în fruntea statului este asigurată, conform The Guardian.

UPDATE 14:20. Reacția lui Rishi Sunak, prim-ministrul Marii Britanii: „Alexei Navalny a dat dovadă de un curaj incredibil de-a lungul vieții sale”

„Aceasta este o veste teribilă. În calitate de cel mai aprig apărător al democrației rusești, Alexei Navalny a dat dovadă de un curaj incredibil de-a lungul vieții sale. Gândurile mele sunt alături de soția sa și de poporul rus, pentru care aceasta este o tragedie uriașă”, a scris Rishi Sunak pe Twitter.

 

UPDATE 14:10. Președintele leton Edgars Rinkevics: „Acesta tocmai a fost ucis cu brutalitate de Kremlin”

Președintele leton Edgars Rinkevics a declarat pe X/Twitter că liderul opoziției ruse, Alexei Navalny, a fost “ucis cu brutalitate de Kremlin”.

„Indiferent ce părere aveți despre Alexei Navalny ca politician, acesta tocmai a fost ucis cu brutalitate de Kremlin. Acesta este un fapt și este ceva ce ar trebui să se știe despre adevărata natură a regimului actual al Rusiei. Condoleanțele mele familiei și prietenilor”, a scris acesta pe Twitter, conform The Guardian.

UPDATE 14:08. Editorul unui ziar rus și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Dmitri Muratov: Moartea lui Alexei Navalny, o „crimă”

Editorul unui ziar rus și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Dmitri Muratov, a declarat astăzi pentru Reuters că moartea liderului opoziției Alexei Navalny, încarcerat, a fost o „crimă” și a spus că el crede că condițiile din închisoare au dus la decesul acestuia.

Comitetul de Investigații al Rusiei a lansat o anchetă procedurală cu privire la acest deces, a precizat Comitetul de Investigații.

UPDATE 13:54. Serviciul Federal al Penitenciarelor din Rusia: Alexei Navalny s-a simțit rău după o plimbare în această dimineață și și-a pierdut cunoștința

Serviciul Federal al Penitenciarelor din Rusia a precizat într-un comunicat că Alexei Navalny s-a simțit rău după o plimbare în această dimineață și și-a pierdut cunoștința.

O ambulanță a sosit la fața locului pentru a încerca a-i oferi ajutor, dar acesta a murit.

Nu a existat o confirmare imediată a decesului lui Navalny din partea echipei sale, relatează AFP.

Știre inițială

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalny, Kira Yarmysh, a declarat că nu deține nicio informație despre moartea liderului opoziției, scrie The Guardian.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a transmis că preșdintele Rusiei – Vladimir Putin – a fost informat despre decesul lui Alexei Navalny.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Volodimir Zelenski se îndreaptă spre Berlin și Paris pentru a semna acorduri de securitate. Președintele ucrainean, așteptat și la Conferinţa de Securitate de la Munchen | AUDIO